Băsescu: Aţi început prost procedura pe Cupru Min/Chiţoiu: De aia am şi stopat-o - surse
Preşedintele Traian Băsescu s-a interesat, miercuri, la ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al Economiei Andrei Gerea, despre stadiul procedurii de privatizare a Cupru Min, despre care ar fi susţinut că a început "prost", au declarat, pentru MEDIAFAX, surse guvernamentale.

Băsescu: Aţi început prost procedura pe Cupru Min/Chiţoiu: De aia am şi stopat-o (Imagine: Shutterstock)
După ce Andrei Gerea a depus jurământul, şeful statului s-a oprit să dea mâna cu miniştrii prezenţi la ceremonie. Între primii cu care a stat de vorbă Traian Băsescu au fost vicepremierul Daniel Chiţoiu şi ministrul de Interne Radu Stroe.
Preşedintele s-ar fi interesat, potrivit surselor citate, de stadiul procedurii de privatizare a societăţii Cupru Min, despre care ar fi precizat că a început "destul de prost".
Chiţoiu, care până la învestirea lui Gerea a fost interimar la Ministerul Economiei după demisia lui Varujan Vosganian, i-ar fi replicat: "De asta am şi stopat-o".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Ministerul Economiei a anunţat marţi că a decis să amâne începerea negocierilor cu ofertanţii pentru minereul de cupru al Cupru Min Abrud, Trafigura Singapore şi Yldirim Holdings Turcia, pentru circa 30 de zile, respectiv pentru jumătatea lunii noiembrie.
Cupru Min deţine aproximativ 60% din rezervele de cupru ale României.
În primăvara anului trecut producătorul de cupru a fost scos la vânzare cu un preţ de pornire de 57,3 milioane euro, dar privatizarea a fost oprită din cauza neînţelegerilor cu Roman Copper, câştigătorul licitaţiei.
După eşecul privatizării, Ministerul Economiei a fost mandatat de Guvern să caute un investitor cu care să se asocieze pentru a finanţa activitatea Cupru Min, acest investitor, care poate fi trader sau producător din domeniu, urmând să contribuie cu fonduri minime de 40-50 milioane euro.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

