Băsescu: Dacă PSD merge cu Gâdea la prezidenţiale va lua 0,5%. Mă ofer să-l antrenez

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că, dacă social democraţii vor merge pe varianta Mihai Gâdea la prezidenţiale, nu vor avea nicio şansă. Totodată Băsescu acuză că a scăzut mult nivelul de exigenţă, dacă se vorbeşte de asemenea candidaţi.

Urmărește
10971 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Dacă PSD merge cu Gâdea la prezidenţiale va lua 0,5%. Mă ofer să-l antrenez

Băsescu: Dacă PSD merge cu Gâdea la prezidenţiale va lua 0,5%. Mă ofer să-l antrenez

"Mi-aţi pus în faţă un nume foarte antipatic mie, acest Gâdea, dar cred că PSD dacă şi-l ia ca şi candidat face 0,5% în primul tur. Nu glumesc. Vorbesc serios. Sigur că exagerez cu 0,5%, dar unul ca Gâdea nu are nicio şansă să fie preşedintele României. A coborât destul de mult nivelul de exigenţă la prezidenţiale dacă am ajuns să vorbim că e posibil să fie candidat Gâdea, soţul doamnei Firea. S-a depreciat mult ideea de portret robot al candidatului pentru Preşedinţia României", a declarat Traian băsescu, la România TV.

Acesta a mai spus că Gâdea "e vulnerabil dacă îl buşeşte cineva. el e tare dacă vorbeşte singur. (...) Trebuie să faci şi acte de binefacere.Dacă vrea să candideze, îl pot lua să îl antrenez câteva săptămâni".

Despre Dan Puric, profil de candidat, Băsescu a răspuns: "Dan Puric e isteţ, e un om care, la ce i-am ascultat din conferinţe, e un om care are un set de gânduri. Nu ştiu, nu neapărat şi de valori. De multe ori nu îl aprob, dar ar putea fi un bun vorbitor şi care nu s-ar intimida în faţa unui preopinent".

Despre Aurel Pop, fostul şef de stat susţine: "Aurel Pop e altceva. Ar fi o figură care ar impune şi ca independent, darămite dacă ar fi şi susţinut de un partid"

Băsescu: Nu e exclus ca prezidenţiabilul PSD să nu fie în turul 2. Posibil să vedem Cioloş-Iohannis

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că nu este exclus, dacă PSD va continua să înregistreze o scădere, să nu fie prezidenţiabilul PSD în turul 2 al alegerilor, iar atunci românii ar putea să vadă o luptă Cioloş-Iohannis sau chiar Barna-Iohannis.

"Ca toată partidele, sigur că da (n.r.: PMP va avea candidat la preşedinţie). Avem obligaţia să avem candidat, suntem şi partid parlamentar, sigur că vom avea. (...) O vom face cât de curând, nu vreau să îmi asum eu pomenirea numelui. Dar în turul doi vom merge cu Iohannis", a declarat Traian Băsescu, la B1 TV.

Fostul preşedinte spune că nu este exclus totuşi ca românii să vadă o bătălie Cioloş-Iohannis.

"Dacă PSD vine cu un candidat care nu intră în tutul doi, şi s-ar putea să vină, se complică turul doi pentru Iohannis. Pentru că va fi Cioloş-Iohannis sau Barna- Iohannis. Probabil Cioloş şi atunci marea întrebare e cu cine va vota electortul PSD, nu cred că cu Iohannis".

Fostul preşedinte a mai afirmat că Viorica Dăncilă şi Gabriela Firea nu ar avea şanse să intre în turul doi.

Taguri:
basescu,
gadea,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici