- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (08.11.2014, 17:55)
- Valentina Postelnicu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu: Dezbaterea Ponta-Iohannis să se desfăşoare la Palatul Cotroceni. Reacţia candidaţilor
Preşedintele Traian Băsescu a propus, sâmbătă, prin intermediul unui comunicat de presă, ca dezbaterea între candidaţii în alegerile prezidenţiale Victor Ponta şi Klaus Iohannis să se desfăşoare la Palatul Cotroceni. Potrivit comunicatului, Băsescu a luat notă despre faptul că cei doi candidaţi şi echipele lor de campanie "nu pot conveni asupra unui loc neutru", în care să se desfăşoare dezbaterea/dezbaterile dintre candidaţii pentru funcţia de preşedinte al României.
Urmărește
7760 afișări
Băsescu: Dezbaterea Ponta-Iohannis să se desfăşoare la Palatul Cotroceni (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)
UPDATE 17:45 - Ponta: Băsescu ar trebui să stea mai departe de campania electorală
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă seară, că preşedintele Traian Băsescu ar trebui să stea mai departe de campania electorală, susţinând că, dacă vrea, Klaus Iohannis poate veni împreună cu şeful statului la cele patru dezbateri, de luni, marţi, miercuri şi joi, propuse de PSD.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Victor Ponta a fost întrebat, în timpul unei vizite făcute în Kosovo, cum apreciază propunerea şefului statului ca dezbaterea între candidaţii în alegerile prezidenţiale Victor Ponta şi Klaus Iohannis să se desfăşoare la Palatul Cotroceni.
”Nu apreciez faptul că domnul preşedinte Băsescu continuă să se implice în campania electorală. Înţeleg că vrea să îl ajute pe domnul Iohannis, nu e nimic rău în asta, dar cred totuşi că atât timp cât e preşedinte ar trebui să stea mai departe de campania electorală. Într-un fel însă lucrurile sau apele s-au despărţit, noi vom merge mai departe sub formula USL, eu, preşedinte, Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministru, dânşii sunt Klaus Iohannis, Traian Băsescu şi cei de la PDL şi, până la urmă, oamenii pot pe 16 noiembrie să ştie ce doresc: doresc să rămână ca şi până acum: Băsescu, Iohannis, PDL sau doresc să facem acea schimbare pe care USL a propus-o tot timpul. Deci, dacă domnul Iohannis vrea să vină împreună cu domnul Băsescu la dezbaterile pe care le avem luni, marţi, miercuri, joi, e dreptul lor”, a declarat Ponta.
UPDATE 15:09 - Iohannis, despre o posibilă dezbatere la Cotroceni: Vor decide echipele în negociere
Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, referitor la o posibilă dezbatere între el şi Victor Ponta la Cotroceni, că acest lucru îl "vor decide echipele în negociere", adăugând că întâlnirea trebuie să aibă loc "oriunde este o platformă publică, independentă”.
Klaus Iohannis a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Sibiu, ce părere are despre propunerea şefului statului ca dezbaterea dintre cei doi candidaţi la Preşedinţie să aibă loc la Cotroceni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Mi se pare că o dezbatere poate să fie oriunde este o platformă publică, independentă, accesibilă celor doi candidaţi şi întregii media. Orice se poate negocia dacă sunt satisfăcute aceste condiţii. O să rog echipa mea să continue negocierile şi sper că nu se vor termina prin declaraţii mincinoase dintr-o parte, nu din partea echipei mele", a spus Iohannis.
De asemenea, întrebat dacă la Cotroceni este un loc potrivit pentru această dezbatere, Iohannis a răspuns: "Asta vor decide echipele în negociere".
Preşedintele Traian Băsescu precizează că este convins de faptul că "dezbaterile sunt esenţiale pentru democraţie şi pentru buna informare a electoratului, dar şi de faptul că dezbaterea/dezbaterile sunt dorite de cei doi candidaţi".
Băsescu propune ca locul de desfăşurare a dezbaterii să fie Sala Unirii sau Sala de Spectacole a Palatului Cotroceni şi menţionează că "moderatorul sau moderatorii dezbaterii/dezbaterilor vor fi conveniţi de cei doi candidaţi".
În plus, Preşedinţia precizează că" în perioada pregătitoare, dar şi în timpul dezbaterii/dezbaterilor preşedintele României, Traian Băsescu nu se va afla în Palatul Cotroceni".
Administraţia Prezidenţială anunţă că "preluarea de către televiziuni a dezbaterii/dezbaterilor se poate face prin fibră optică, în condiţii tehnice excelente şi egale pentru toate televiziunile naţionale şi locale care doresc".
“Menţionăm că în momentul de faţă Palatul Cotroceni poate asigura semnal pentru minim 30 televiziuni şi dacă este nevoie se pot crea imediat facilităţi suplimentare. Capacitatea celor două săli permite participarea a câte 50 - 70 de susţinători din partea fiecărui candidat”, se mai precizează în comunicat.
Potrivit Preşedinţiei, disponibilitatea celor două spaţii (Sala Unirii şi Sala de Spectacole) va fi asigurată în perioada 10 - 14 noiembrie 2014.
În plus, suportul tehnic pentru efectuarea transmisiei va fi asigurat de Societatea Română de Televiziune (camere de luat vederi şi operatori) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (semnal pentru televiziuni).
"Administraţia Prezidenţială, Societatea Română de Televiziune şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale garantează deplina neutralitate a organizării administrative şi a transmisiei TV prin tratament egal acordat candidaţilor, susţinătorilor acestora, televiziunilor şi radiourilor pe tot parcursul dezbaterii/dezbaterilor", se mai afirmă în comunicatul de presă.
Discuţiile purtate în această săptămână între echipele de campanie ale lui Victor Ponta şi Klaus Iohannis pe tema organizării unei dezbateri electorale între cei doi candidaţi au eşuat.
Citeşte şi:
Echipele PSD şi ACL nu au ajuns la o înţelegere privind dezbaterea prezidenţială între Ponta şi Iohannis. Dragnea: Iohannis fuge de dezbateri/Gorghiu: Dragnea minte şi e rigid
Citeşte şi:
Gorghiu: Chiar dacă vrea sau nu PSD, până la urmă găsim o formulă pentru dezbatere Iohannis-Ponta
Citeşte şi:
Iohannis: E nevoie de o dezbatere cu Ponta, ar fi excepţional dacă acceptă invitaţia la Timişoara
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe