Băsescu discută cu partidele, marţi, despre revizuirea Constituţiei şi reorganizarea administrativă

Şeful statului va discuta, marţi, la Cotroceni, cu partidele şi grupurile parlamentare despre revizuirea Constituţiei - proiect declarat neconstituţional, în anumite puncte, de către CC - şi despre reorganizarea administrativă - subiect care a stârnit controverse diplomatice şi dispute politice.

Urmărește
669 afișări
Imaginea articolului Băsescu discută cu partidele, marţi, despre revizuirea Constituţiei şi reorganizarea administrativă

Băsescu discută cu partidele, marţi, despre revizuirea Constituţiei şi reorganizarea administrativă (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Preşedintele a invitat partidele şi grupurile parlamentare, pentru marţi, la un dialog despre revizuirea Constituţiei şi reorganizarea ţării. USL a fost invitat de la ora 14.00, iar PDL, UDMR, UNPR şi minorităţile, de la ora 16.00, preşedintele menţionând, în invitaţie, că fiecare delegaţie poate avea cinci reprezentanţi.

Conducerea USL a stabilit, luni, mandatul cu care se va prezenta, marţi, la consultările cu şeful statului, Traian Băsescu, căruia îi va transmite poziţiile sale conform cărora revizuirea Constituţiei să aibă loc în Legisaltivul viitor, iar desfiinţarea actualelor judeţe este inacceptabilă. De asemenea, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că USL se va prezenta la Cotroceni cu 15 reprezentanţi, câte cinci pentru fiecare partid component.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, că PDL aşteaptă motivaţia Curţii Constituţionale pe tema revizuirii Constituţiei, pentru a vedea ce puncte pot fi reformulate şi reajustate pentru a se ridica la exigenţele Curţii.

Traian Băsescu a transmis, în 9 iunie, Curţii Constituţionale proiectul legii de revizuire a Constituţiei, pentru verificarea respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea. Proiectul a fost transmis împreună cu avizul Consiliului Legislativ.

Curtea Constituţională a decis, vineri, că sunt neconstituţionale anumite prevederi din proiectul legii de revizuire a Constituţiei trimis de şeful statului. Judecătorii constituţionali au stabilit, printre altele, că sunt neconstituţionale prevederile referitoare la eliminarea prezumţiei caracterului licit al averii, imunitatea parlamentară şi ministerială şi componenţa Consiliului Superior al Magistraturii.

Subiectul care a stârnit cele mai aprinse dispute politice şi controverse diplomatice a fost cel legat de reorganizarea teritorial-administrativă, idee lansată şi susţinută de şeful statului.

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, preciza că formula pe care actualii guvernanţi o propun este trecerea de la 41 de judeţe la opt, ceea ce se înscrie în parametrii europeni şi răspunde şi cerinţelor de absorbţie a fondurilor europene într-un ritm mult mai ridicat şi o valorificare mult mai eficientă a acestora. Întrebat care vor fi capitalele acestor opt judeţe, Oltean a răspuns că este vorba de Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti.

Această împărţire a stârnit nemulţumirea reprezentanţilor UDMR, precum şi o serie de declaraţii ale unor reprezentanţi ai autorităţilor de la Budapesta.

Kelemen Hunor, preşedinte al UDMR, a declarat că formaţiunea sa nu susţine reorganizarea în opt judeţe. Kelemen nu exclude posibilitatea ca locuitorii din Harghita şi Covasna să iasă în stradă şi să protesteze paşnic faţă de reorganizarea administrativ-teritorială, apreciind că protestul este un mijloc democratic prin care oamenii pot să îşi spună părerea despre un lucru sau altul. Kelemen declara că intenţia UDMR este să blocheze demersul de reorganizare iniţiat de PDL, folosind mijloace parlamentare, democratice, prin Guvern sau prin Parlament.

Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, a declarat că UDMR Covasna se va folosi de toate mijloacele politice şi de nesupunere civică de a lupta împotriva desfiinţării Ţinutului Secuiesc.

În replică, liderul PDL Covasna, Dan Manolăchescu, a afirmat că dacă liderii UDMR doresc "un viitor Kosovo", "măcar să spună foarte clar de la început că acesta este ţelul şi ştim cu toţii ce avem de făcut: ori punem toţi mâna pe arme, ori plecăm cu toţii către alte zone, mai liniştite". Afirmaţia a fost taxată de reprezentanţii conducerii PDL, care au spus că există oameni care fac din dezbaterea pe tema reorganizării ţării "o oportunitate pentru a-şi manifesta instinctele naţionaliste, primitive" şi că în coaliţie se va găsi o soluţie care să fie acceptată de toată lumea în legătură cu reorganizarea.

Liderii opoziţiei au cerut, pe de altă parte, organizarea unor referendumuri locale pentru a se stabili dacă populaţia susţine sau nu reorganizarea teritorială.

Subiectul reorganizării a stârnit reacţii politice din Ungaria. Proiectul de reorganizare administrativă a României ar fi o schimbare intenţionată şi inacceptabilă a hărţii etnice, a afirmat vicepremierul ungar Zsolt Semjen. Ambasadorul Republicii Ungare la Bucureşti, Oszkar Fuzes, a fost invitat, joi, la sediul MAE, ocazie cu care "partea română şi-a exprimat dezacordul faţă de declaraţiile publice din 15 iunie 2011 ale autorităţilor ungare referitoare la proiectul reorganizării administrative".

Ministerul ungar de Externe s-a declarat, luni, şocat de o serie de incidente antimaghiare petrecute în oraşul Alba Iulia, din România, potrivit unui comunicat citat de MTI. Ministerul a precizat că, în ultimele zile, anumite clădiri care adăpostesc instituţii religioase au fost avariate, iar rectorul unui institut teologic şi un alt etnic maghiar au fost atacaţi brutal în Alba Iulia.

Săptămânalul catolic maghiar Keresztalja, publicat la Cluj, a relatat luni pe site, în cursul zilei de sâmbătă, "trei huligani români aflaţi sub influenţa alcoolului au aruncat cu pietre în Institutul Teologic Romano-Catolic şi l-au bătut pe rectorul Zoltan Olah cu bâte de baseball, atunci când a încercat să-i fotografieze".

Pe de altă parte, PDL va susţine la consultările de la Cotroceni că este nevoie urgentă de reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, a anunţat purtătorul de cuvânt al partidului, Sever Voinescu, adăugând că acest proces se poate realiza doar cu voinţa întregii coaliţii.

UNPR a anunţat că va fi reprezentată, marţi, la întâlnirea de la Cotroceni, de Gabriel Oprea, Marian Sârbu, Cristian Diaconescu, Neculai Onţanu şi Eugen Nicolicea, delegaţia urmând să prezinte poziţia formaţiunii în legătură cu reorganizarea teritorial-administrativă a României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici