- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu: Este foarte greu să îţi dai seama dacă poţi coopera cu Uniunea Socială, nu-şi arată opţiunile
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la RRA, referindu-se la USL, că este foarte greu să îţi dai seama dacă poţi coopera cu o formaţiune atâta timp cât aceasta nu îşi arată opţiunile, iar singurul program este "Jos Băsescu, Jos guvernul!" .
Băsescu: Este foarte greu să îţi dai seama dacă poţi coopera cu USL, nu-şi arată opţiunile (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"Deocamdată, Uniunea Socială, prin tandemul Antonescu-Ponta, nu are decât un singur program, «Jos Băsescu, Jos guvernul!». E foarte greu să îţi dai seama dacă poţi coopera cu o formaţiune, atâta timp cât ea nu arată nişte opţiuni. Spre exemplu, au devenit publice obiectivele noului acord cu Fondul. Sunt foarte interesat să ştiu cum se raportează Uniunea de stânga (la acest acord - n.r.)", a declarat Traian Băsescu la RRA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
El a adăugat că nu cunoaşte obiectivele alianţei PSD şi PNL-PC.
"Am înţeles doar că în numele acestei alianţe, Crin Antonescu sacrifică şi cota unică. Care nu a fost steagul lor, a fost steagul meu de campanie, când am câştigat alegerile, în 2004, l-au pus în aplicare. Ştiu că nu au fost foarte legaţi de acest obiectiv, dar deocamdată atât am auzit de la preşedintele Antonescu. Deci, eu zic: e o formaţiune de stânga, o alianţă de stânga, foarte bine că s-a făcut, s-a clarificat spectrul politic şi putem analiza posibila participare la guvernare în funcţie de programul pe care îl susţin. Deocamdată, programul fiind «Jos Boc, Jos Băsescu!», nu îmi spune nimic, e doar ca o placă din asta pe care o aud continuu şi le marchează doar neputinţa, pentru că nu pot să îşi atingă aceste obiective", a spus Băsescu.
El a mai afirmat că este normal ca opoziţia să urmărească demiterea Guvernului, dar trebui să prezinte măsuri alternative.
"Păi puneau o moţiune de cenzură împotriva unei legi (a Educaţiei - n.r.) care desfiinţează fabricile de diplome, care desfiinţează cumetriile din universităţi, care clasifică universităţile, care introduce sistemul de finanţare al şcolilor după principiul «Finanţarea urmează elevul», ceea ce creşte performanţa unora şi duce la închiderea şcolilor slabe. Deci, împotriva acestui lucru au pus ei moţiune de cenzură. Au pus o moţiune de cenzură pentru a menţine nivelul slab şi întâmplările groteşti din sistemul de educaţie românesc, acela cu familiile întregi stăpânind o catedră, acela cu diplomele, fabricile de diplome, de doctorate, de masterate, de tot ce vrei. Pentru asta au votat deocamdată şi nu cred că pot obţine susţinerea românilor pentru asta", a menţionat şeful statului.
El a apreciat că "valoarea unui absolvent de universitate din România este apropiată de zero".
"De fapt, votau şi împotriva trecerii la sistemul de educaţie care să dea tinerilor competenţe. Ăsta a fost votul la moţiune. Împotriva Legii Salarizării? Păi, cu discrepanţele din salarizare, trebuia dată o lege care să restabilească un sistem echitabil de salarizare în România. De altfel, echitatea este problema dreptei. O educaţie competitivă e tot problemă a dreptei. Aşa că pot înţelege de ce partidele de stânga au fost împotriva acestor măsuri, dar vreau să ştiu ce propun ei românilor, acum, când România este ieşită din riscul de a se prăvăli în criză, dar încă trebuie să se consolideze. Ce măsuri propun ei? Dublarea salariilor? Îi întreb: cu ce? Dublarea pensiilor? Cu ce? Creşterea ajutoarelor sociale, cu ce? Din ce bani? Că nu îi produce economia românească", a conchis şeful statului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO