- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (02.04.2014, 10:00)
- Valentina Postelnicu
Băsescu i-a scris lui Zgonea, cerând Camerei să respingă OUG privind acciza la combustibil. Voi transmite o scrisoare fiecărui deputat
Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, miercuri, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, scrisoarea în care solicită respingerea prevederilor referitoare la acciza de 7 eurocenţi din proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 111/2013. Preşedintele a declarat, la aeroport, înainte de plecarea la Summit-ul UE-Africa, că va transmite câte o scrisoare fiecărui deputat, similară celei transmise preşedintelui Camerei Deputaţilor.
Urmărește
535 afișări
Băsescu i-a scris lui Zgonea, cerând Camerei să respingă OUG privind acciza la combustibil (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"În cursul zilei de astăzi sau cel mai târziu mâine, voi transmite o scrisoare, cu acelaşi conţinut şi aceleaşi argumente, fiecărui parlamentar membru al Camerei Deputaţilor", a spus preşedintele Traian Băsescu, după ce a amintit că i-a trimis preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, o scrisoare deschisă în care cere respingerea în forul legislativ a Ordonanţei care introduce acciza suplimentară pe combustibil, de la 1 aprilie.
Potrivit şefului statului, "această acţiune are rolul de a atenţiona că politica fiscal bugetară este greşită şi că nu putem avea un buget mai mare cu 17 miiarde de lei faţă de execuţia bugetară a anului trecut", el adăugând că politica de introducere a 35 de taxe noi, plus taxa pe infrastructuri, plus acciza pe combustibil, este "greşită".
"Abordarea mea este reducerea cheltuielilor excesive din bugetul de stat, pentru a se evita taxa suplimentară pe combustibil, cu atât mai mult cu cât Guvernul se află într-o minciună continuă", a mai declarat Traian Băsescu, adăugând că Executivul spune că aceşti bani din acciză sunt ba pentru autostrăzi, ba pentru salarii, ba pentru şcoli, "un întreg amalgam".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Simpaticul domn Marcel Ciolacu, un Dobi-Tik-Tok, nu știe nimic legat de guvernare. Azi îți dă taxe noi, mâine îți ia pensia pe care ți-a promis-o ieri
-
USR acuză limitarea timpului de vot în diaspora: Discriminare şi încălcare gravă a dreptului de vot
-
Pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor unic în toamnă, anunţă Kelemen Hunor
-
Vot în Diaspora: Programul secţiilor de votare a fost modificat
Preşedintele Băsescu a susţinut o declaraţie de presă la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", înainte de plecarea la Bruxelles, unde participă, miercuri şi joi, la lucrările Summit-ului UE-Africa.
Preşedintele Traian Băsescu arată în scrisoare că "această taxă este abuzivă şi profund nocivă pentru o mare parte a mediului economic şi populaţie", iar "odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei privind compensarea parţială în cazul transportatorilor rutieri, această taxă devine şi discriminatorie".
Şeful statului cere preşedintelui Camerei Deputaţilor să respingă "cât mai repede cu putinţă prevederile referitoare la acciza de 7 eurocenţi din Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2013, ordonanţă care în acest moment îşi produce efectele negative asupra populaţiei României şi mediului economic".
"Fac un apel la dumneavoastră ca, împreună cu parlamentarii majorităţii din arcul guvernamental, să puneţi interesul românilor mai presus de interesul baronilor locali", se arată în scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu.
Preşedintele menţionează în scrisoarea transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor că, în şedinţa de marţi, plenul Camerei Deputaţilor a decis retrimiterea la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2013 pentru reglementarea unor măsuri fiscale şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x nr. 67/2014), fapt care va conduce la o întârziere în ceea ce priveşte finalizarea procedurii legislative în legatură cu acest proiect de lege.
"Începând cu data de 1 aprilie 2014, una dintre măsurile reglementate prin această ordonanţă, respectiv creşterea accizei la carburant cu 7 eurocenţi, îşi produce efectele. Introducerea creşterii de acciză cu 7 eurocenţi are efecte negative majore atât la nivelul populaţiei, cât şi la cel al mediului de afaceri. Efectele se vor reflecta în întreg lanţul economic, prin scăderea consumului, scăderea profitabilităţii companiilor şi, implicit, scăderea încasărilor la bugetul de stat. Consider că această taxă este introdusă doar pentru că asigură fonduri la dispoziţia domnului Liviu-Nicolae Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru a-i distribui baronilor locali în scopuri electorale", se arată în scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu.
Şeful statului îi cere preşedintelui Camerei Deputaţilor să respingă în forul legislativ ordonanţa de urgenţă.
"Din aceste motive, vă rog să respingeţi prevederile referitoare la acciza de 7 eurocenţi din Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2013", scrie şeful statului.
Preşedintele Traian Băsescu îi cere lui Valeriu Zgonea să analizeze în dezbaterea parlamentară şi câteva alternative, pentru menţinerea României în parametrii de final de an agreaţi de România cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială în cel de-al treilea program economic preventiv semnat.
Astfel, preşedintele Băsescu propune eliminarea sumei de 1,2 miliarde de lei, care a fost alocată suplimentar faţă de bugetul anului anterior, având în vedere că bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice are alocat, în plus faţă de anul 2013, o sumă în valoare de 1,214 miliarde lei, reprezentând o creştere de 33,86%, aferentă subprogramelor "Modernizarea satului românesc", "Regenerare urbană" şi "Infrastructură judeţeană", care sunt eligibile în cadrul programelor europene de finanţare alocate României (2007 - 2013, precum şi 2014 - 2020).
În plus, şeful statului propune ajustarea bugetului Ministerului Finanţelor Publice cu 600 de milioane de lei şi menţionează că în bugetul Ministerul Finanţelor Publice, la capitolul "Dobânzi", a fost alocată o sumă de 10,11 miliarde lei, în creştere cu 5,38% faţă de suma stabilită pentru 2013.
"Contextul economic global şi disponibilităţile de lichidităţi pe piaţă permit Ministerului Finanţelor Publice să se împrumute la costuri mai scăzute faţă de anul 2013 şi pe maturităţi mai lungi, dar şi că suma care trebuie finanţată pentru anul 2014 este mai mică decât cea pentru anul 2013", explică acesta.
O altă soluţie este, potrivit şefului statului, realizarea unei evaluări corecte a veniturilor care pot rezulta din introducerea "impozitului pe construcţii", măsură care duce la extinderea bazei de impozitare asupra construcţiilor şi urmăreşte să sporească veniturile bugetare.
Traian Băsescu arată că "suma estimată a fi colectată prin aplicarea acestui impozit, respectiv de 488 de milioane RON, este semnificativ subevaluată, iar calculele de specialitate estimează o sumă de minimum 2 miliarde RON aferentă anului 2014".
Preşedintele mai solicită "o evaluare corectă a veniturilor aferente taxei instituite prin Ordonanţa de Guvern nr. 7/2013".
"Ordonanţa a introdus taxarea cu 60% a veniturilor suplimentare obţinute de producătorii de gaze în urma liberalizării preţurilor. Guvernul îşi propune, pentru anul 2014, să colecteze suma de 290,9 milioane RON. În realitate, luând în calcul producţia de gaze estimată pentru anul 2014 şi graficul de dereglementare a preţurilor la gaze naturale, reiese un venit estimat de 1 miliard RON", se menţionează în scrisoarea preşedintelui către Valeriu Zgonea.
Traian Băsescu arată în finalul scrisorii că, în cazul în care preşedintele Camerei Deputaţilor va lua în considerare aceste soluţii, care pot fi aplicate imediat şi/sau cu ocazia primei rectificări bugetare, introducerea accizei de 7 eurocenţi nu va mai fi necesară.
"Acciza intrată în vigoare în data de 1 aprilie 2014 produce efecte nocive pentru mediul economic, dar şi pentru populaţia României. Guvernul intenţionează să reglementeze restituirea a 4 eurocenţi din acciză de la bugetul de stat transportatorilor rutieri, creând, astfel, premisele unui tratament discriminatoriu faţă de ceilalţi transportatori, cum ar fi: aerieni, feroviari şi maritimi, cărora această rambursare nu le va fi aplicabilă", se mai arată în scrisoare.
Şeful statului afirmă că "schema de compensare a transportatorilor rutieri implică un cost foarte mare de administrare, atât uman, cât şi financiar, iar potenţialul risc de fraudare este unul extraordinar de mare".
"Aşa cum a fost propusă, schema de compensare a accizei este greu de aplicat, creând probleme de conformare beneficiarilor", consideră şeful statului.
De asemenea, preşedintele Băsescu arată că, în sectorul agricol, ministerul de resort a anunţat compensarea creşterii accizei la motorină prin subvenţionarea majorării costului cu fonduri provenite de la bugetul de stat.
"După cum se poate observa, întreprinzătorii mici şi mijlocii nu beneficiază de această facilitate fiscală. Populaţia României nu beneficiază nici ea de această facilitate, mai ales în contextul în care în nivelul de trai al românilor nu se reflectă încă rezultatele statistice neaşteptat de bune ale anului 2013", se menţionează în scrisoare.
Politica fiscal-bugetară generată de Guvernul Ponta şi acceptată de FMI pentru România este greşită şi trebuie imediat ajustată, a declarat, marţi seară, într-o conferinţă de presă, preşedintele Traian Băsescu, el precizând că are pregătită o scrisoare pentru Parlament în care cere respingerea introducerii accizei la carburant.
Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, retrimiterea la comisia de specialitate a OUG 111/2013 care prevede intrarea în vigoare a majorării accizei la benzină şi motorină de la 1 aprilie, la propunerea liderului grupului PNL, George Scutaru.
Ordonanţa de urgenţă 111/2013 prevede amânarea intrării în vigoare a majorării accizei la motorină şi benzină de la 1 ianuarie la 1 aprilie 2014.
George Scutaru a propus retrimiterea acestei ordonanţe la comisia de specialitate, cu termen o săptămână, pentru ca aceasta să fie discutată împreună cu OUG 102/2013 care prevede intrarea în vigoare a taxei de 7 eurocenţi pe combustibil.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat că, din punct de vedere regulamentar, cele două ordonanţe nu se pot discuta împreună pentru un raport comun, dar a supus la vot propunerea de retrimitere a OUG 111/2013 la comisie. Această propunere a fost adoptată cu 82 de voturi "pentru", 76 de voturi "împotrivă" şi două abţineri.
Cele două ordonanţe de urgenţă sunt însă în vigoare şi îşi produc efectele.
Citește pe alephnews.ro: Zelenski avertizează Europa că nu are „nicio șansă” împotriva Rusiei fără Ucraina: „Putin știe acest lucru și vorbește despre asta în cercul său”
Citește pe www.zf.ro: Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
6/10 mileniali preferă animalele de companie în locul copiilor. De ce sunt tinerii atât de atașați de necuvântătoare?
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Cine este miliardarul discret care împinge din umbră o întreagă ţară de pe drumul european către un parteneriat cu Rusia
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
PROSPORT.RO
Dan Capatos îl atacă puternic pe manelistul Liviu Guță! L-a și dat de gol în legătură cu o agresiune comisă: Făceai pușcărie, ca un prost ce ești
CANCAN.RO
Orașul din România în care meteorologii Accuweather anunță NINSORI și temperaturi de -14 grade Celsius
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe