- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu: Premierul a fost sabotat de propriul Cabinet
Preşedintele Traian Băsescu le-a spus duminică seară, parlamentarilor PDL prezenţi la întâlnirea informală de la Snagov, că premierul Boc a "fost sabotat de propriul Cabinet" şi că PDL "este în pericol de pesedizare", au declarat Agenţiei MEDIAFAX, surse democrat-liberale.
Băsescu:Premierul a fost sabotat de propriul Cabinet (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)
Preşedintele a explicat "sabotajul" prin faptul că "niciuna din măsurile de restructurare a ministerelor şi structurilor guvernamentale anunţate de prim-ministru nu au fost puse în aplicare", a precizat sursele.
În ce priveşte "pericolul de pesedizare" al PDL, preşedintele a avertizat asupra "nepotismului şi corupţiei" care afectează partidul. PDL "poate intra în istorie sau poate pleca ca un laş", ar fi adăugat preşedintele.
Preşedintele le-a cerut parlamentarilor PDL să aleagă între "laşitate şi seriozitate", arătând că unii parlamnetari s-au grăbit să ia poziţii de moment în privinţa moţiunii de cenzură.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Alegeri prezidenţiale 2024. Ce arată cele mai recente sondaje publicate. Cine ar putea intra în turul doi
-
Bucureştenii decid viitorul oraşului: Referendum crucial în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Iată ce trebuie să ştii
-
Euro a scăzut la cel mai jos nivel din 2022 din cauză că pieţele se aşteaptă la o nouă scădere de dobândă. Din păcate şi din economia reală vin veşti proaste: sectorul privat din zona euro a scăzut dintr-o dată şi se duce înspre contracţie
Sursele citate au precizat că şeful statului a spus că trebuie asumată o responsabilitate a grupurilor parlamentare şi a partidului, pentru a fi depăşită actuala situaţie şi a făcut apel ca parlamentarii să susţină măsurile Guvernului şi să nu voteze moţiunea de cenzură.Partidul este prea mare "ca să judece de moment" şi România nu poate rămâne fără guvern, a adăugat preşedintele
Preşedintele a mai spus, conform surselor citate, că ziua în care a anunţat măsurile de austeritate a fost "cel mai greu moment" din viaţa sa politică" şi că el a ales "să guverneze pentru ţară".
Şeful statului a spus că măsurile de austeritate promovate de guvern sunt "singura soluţie", restul fiind "bazaconii" şi, dacă aceste măsuri nu se vor aplica, anul viitor nu vor mai exista bani pentru plata pensiilor şi salariilor.
Întâlnirea informală dintre preşedinte, premier şi grupurile parlamentare ale PDL a durat aproximativ trei ore.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO