Băsescu: România stă bine, după cum a ieşit din criză, totul e să nu mai mărim taxele la nesfârşit

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Bruxelles, după Summit-ul UE-Africa, că este extrem de important ca România să revină în Africa, adăugând că ţara noastră stă bine, după modul în care a ieşit din criză, totul este să nu mai fie mărite taxele la nesfârşit.

Urmărește
905 afișări
Imaginea articolului Băsescu: România stă bine, după cum a ieşit din criză, totul e să nu mai mărim taxele la nesfârşit

Băsescu: România stă bine, după cum a ieşit din criză, totul e să nu mai mărim taxele la nesfârşit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Eu am încercat înainte de revoluţia arabă, cu deplasările în Egipt, în Libia, însă probabil acum, după acest val de destabilizare care a trecut, ar trebui să revenim la proiectul de a ne întoarce în Africa", a spus preşedintele Traian Băsescu.

El a arătat că aceasta este o piaţă pe care România poate fi extrem de competitivă şi "este păcat să nu ne lărgim orizontul".

TITLURILE ZILEI

"Noi am obişnuit să ne autoflagelăm", a mai spus preşedintele, spunând că, la nivelul Uniunii Europene, contribuţia industriei în PIB este de 15%, iar în România producţia industrială ocupă 30% din PIB.

"La nivelul Uniunii Europene se pune problema reindustrializării, noi avem deja 30% şi trebuie să ne creştem capacităţile industrială, pentru că s-a convins toată lumea că numai din servicii nu se poate trăi bine pe termen foarte lung, nu se poate garanta prosperitatea, locuri de muncă fără să ai şi o industrie cu multe IMM-uri care să o deservească", a arătat Traian Băsescu.

Preşedintele a mai afirmat că România este bine plasată din acest punct de vedere şi din multe alte puncte de vedere, ţinând cont de modul în care s-a redresat România din criză, cu o piaţă a forţei de muncă liberalizată prin liberalizarea introdusă în modificările la Codul Muncii, cu o lege a educaţiei care duce din nou la sistemul dual de învăţământ, în care primele rezultate vor apărea în câţiva ani.

"A ieşit stabilă macroeconomic, cu datorii mici, sub limita maximă admisă prin criteriile de la Maastricht. Deci, avem toate condiţiile să mergem bine, totul este să nu mai mărim taxele astea la nesfârşit", a concluzionat şeful statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici