- Home
- Politic
- BELGRAD, (01.11.2011, 21:43)
- Gabriel Pecheanu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu s-a întâlnit cu 60 de reprezentanţi ai românilor din Serbia, cerându-le să fie uniţi
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, marţi seară, la Belgrad, cu aproximativ 60 de reprezentanţi ai românilor din Serbia, ocazie cu care a primit cadou un tablou, a fost comparat cu Nicolae Titulescu şi a făcut un apel, în aplauzele celor prezenţi, la unitatea românilor din diaspora.
Urmărește
669 afișări
Băsescu s-a întâlnit cu 60 de reprezentanţi ai românilor din Serbia, cerându-le să fie uniţi (Imagine: George Calin/Arhiva Mediafax Foto)
Şeful statului a vizitat, înainte de întâlnire, o expoziţie de sculptură şi pictură, organizată în foaierul Clubului Parlamentarilor, unde s-a desfăşurat acţiunea. Băsescu s-a interesat de un tablou reprezentând o mamă cu un copil în braţe, intitulat "Maternitate". Preşedintele a primit cadou tabloul chiar de la autorul acestuia, Doru Nuţă, prezent la eveniment. De asemenea, preşedintele a mai primit de la un participant la eveniment o carte intitulată "Limba noastră".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ciolacu admite: Vila de pe Aviatorilor 86 este pentru Klaus Iohannis
-
Guvernul desecretizează hotărârea privind vila din Aviatorilor 86
-
Calendarul aderării la Schengen cu frontierele terestre: Predoiu anunţă negocieri „constructive"
-
Rusia spune că Occidentul ar trebui să negocieze sfârşitul războiului din Ucraina
Preşedintele le-a vorbit celor prezenţi despre drepturile comunităţii româneşti. "Avem speranţa că se vor face paşi în perioada următoare şi pentru vlahii români din Valea Timocului, în acelaşi timp, nu pot să nu vă spun, pentru că ar fi incorect să nu vă spun, şi disputele dintre diverse grupuri din interiorul minorităţii de români care sunt cunoscute la nivelul conducerii Serbiei, creează probleme chiar pentru noi să rezolvăm unele dintre problemele nerezolvate. Ce vă pot spune este că, legat de vlahii care se recunosc a fi vlahi români din Valea Timocului, problemele pe care noi le solicităm sunt dreptul la învăţătură în limba română sau vlahă, cum vreţi să-i spuneţi, dreptul la o biserică ortodoxă, dreptul la a avea un ziar în limba maternă, dreptul la a prinde televiziunea română sau o emisiune în limba română", a spus Traian Băsescu, fiind aplaudat de asistenţă.
Şeful statului român a făcut o trecere în revistă a discuţiilor pe care le-a purtat cu omologul sârb, Boris Tadic. "Sperăm că în perioada următoare va exista o deschidere şi nu putem spune că Serbia nu a făcut paşi în direcţia recunoaşterii drepturilor minorităţilor. Am explicat şi de ce pentru noi este extrem de important ca vlahii să fie recunoscuţi. Nu dorim o românizare a vlahilor care nu se recunosc a fi români, dar acei care se recunosc a fi români trebuie să aibă tratamentul cuvenit unei minorităţi într-un stat european. Şi problemele pe care le-am ridicat în discuţii sunt cele pe care le-aţi auzit şi nu ne-am limitat numai a le arăta, ci am înaintat şi un document comparativ cu drepturile sârbilor din România şi drepturile vlahilor din Valea Timocului, ceea ce obligă, oarecum, la reciprocitate", a continuat Băsescu.
Preşedintele a făcut un apel pentru protejarea valorilor şi tradiţiilor româneşti. "Cred că principalul obiectiv al minorităţii române din Serbia ar trebui să fie prezervarea valorilor lingvistice, ale culturii şi a obiceiurilor şi atunci o disipare de diverse formaţiuni şi structuri, fie ele ale societăţii civile, fie ele politice, nu face decât să facă mai slabă capacitatea minorităţii de a menţine ceea ce este reprezentativ pentru naţiunea română. Fac un apel la românii din afara frontierelor în general, nu numai la cei din Serbia, să stea uniţi pentru a-şi putea valorifica drepturile de minoritari într-o ţară democratică. Cu cât vor fi mai risipiţi, cu atât vor avea resurse mai puţine şi cu atât vocea lor va fi mai slabă. Fiţi puţin mai uniţi, să fiţi mai reprezentaţi, dacă îmi este permis să vă dau un sfat", a mai spus Băsescu, aplaudat de cei prezenţi.
Băsescu a spus că statul român nu va face niciun gest de amestec în treburile UE. "Ce vreau să înţelegeţi: statul român nu va face o strategie care să dea soluţii cetăţenilor Serbiei. Nu vom face niciun gest de amestec în treburile interne ale Serbiei, aşa cum nu am accepta niciun gest ca cineva să vină să n:e spună: ce faceţi cu ceangăii şi cu ungurii?. Este exclus să avem o asemenea strategie. Ce putem să facem e ceea ce facem - a fost vremea când ne-am bătut să fie recunoscută minoritatea română din Banatul sârbesc, acum încercăm să explicăm pentru vlahi că cei care se recunosc a fi vlahi români au dreptul să înveţe în limba maternă, că au dreptul la o biserică ortodoxă, parte a BOR, la mass-media, iar pentru cei care nu se recunosc a fi vlahi români, chiar nu avem ce să le facem", a menţionat Băsescu.
El a precizat că România nu va face nimic din ceea ce nu acceptă pe teritoriul ei. "La nivelul relaţiei bilaterale facem tot ce putem, politic, diplomatic, pentru ca un adevăr să fie recunoscut", a mai spus preşedintele Băsescu.
Şeful statului le-a vorbit celor prezenţi şi despre situaţia economică a României şi perspectivele acesteia, după care a spus că primeşte întrebări.
Un reprezentant al românilor i-a spus preşedintelui că este "un demnitar român care e şi un părinte bun pentru toţi românii, nu numai diplomat, un Titulescu modern".
Şefului statului i-a fost semnalat faptul că şase persoane care au fost decorate în 1999 din partea statului român nu şi-au primit decoraţiile. Traian Băsescu i-a spus ministrului de Externe, Teodor Baconschi, că aşa ceva nu este permis. "E nepermis că... Măi, dar voi unde umblaţi? Sunt şase oameni decoraţi din '99 care nu şi-au primit decoraţiile. Nu e permis aşa ceva", a spus şeful statului.
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, aflat în apropiere, a răspuns: "Dacă ne daţi listă, o să actualizăm".
La plecare, şeful statului a fost salutat de cei prezenţi.
Întâlnirea şefului statului cu reprezentanţii românilor din Serbia a durat aproximativ o oră.
Miercuri dimineaţă Traian Băsescu are programată o întâlnire, în Valea Timocului, cu reprezentanâţii comunităţii românilor din această zonă.
(Material de Gabriel Pecheanu, gabriel.pecheanu@mediafax.ro)
Citește pe alephnews.ro: Mesajul lui Macron pentru Europa după alegerea lui Trump în SUA: “Nu trebuie să ne delegăm securitatea americanilor pentru totdeauna”
Citește pe www.zf.ro: Criză totală în Germania: Guvernul s-a prăbuşit şi este un haos politic fără precedent. Cea mai puternică economie europeană este în prag de colaps
Citește pe www.zf.ro: Revoluţie la o fabrică din România. Cum s-a întâmplat asta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Echipa lui Trump ar intenționa să amâne aderarea Ucrainei la NATO pentru cel puțin 20 de ani, relatează WSJ
Dezastru în industria auto: Producătorul german de piese auto Schaeffler a anunţat că dă afară 4.700 de persoane. În septembrie, gigantul german a trimis înştiinţări de şomaj tehnic angajaţilor de la fabrica din Braşov
Doi antreprenori români au adus un nou tip de casă în România, model pentru a cărui construcţie sunt necesare doar 30 de zile, iar montajul se realizează într-o singură zi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu Eugenie Bouchard. Cum a putut să apară îmbrăcată, mai mult dezbrăcată
PROSPORT.RO
Am făcut calculul. Câți bani au primit Mihai Găinușă și Oana Paraschiv, din partea Antena 1, pentru cele 10 săptămâni la Asia Express 2024
CANCAN.RO
Schimbare importantă pentru milioane de ȘOFERI din România. Cei care au această categorie de permis auto pot conduce noi vehicule
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe