Băsescu: Sunt "năduşit" pe greii PDL că nu candidează la locale. Udrea mai are de mâncat politică

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, la B1 TV, că este "năduşit" pe "greii" din PDL, pentru că nu merg să candideze la alegerile locale, el susţinând totodată că Elena Udrea şi Roberta Anastase "nu sunt grele" şi că "mai au de mâncat politică".

Urmărește
428 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Sunt "năduşit" pe greii PDL că nu candidează la locale. Udrea mai are de mâncat politică

Băsescu: Sunt "năduşit" pe greii PDL că nu candidează la locale. Udrea mai are de mâncat politică (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Asta e problema greilor PDL acum. Drepturi au foarte mari, dar nu au dreptul la bătălie politică, că se tulbură. Au această problemă şi e o chestiune de responsabilitate", a spus Traian Băsescu la B1 TV.

El a amintit că a introdus în partid principiul candidaturii la locale, amintind că şi el a candidat pentru Primăria Capitalei atât în 2000, cât şi în 2004, când era preşedintele partidului, iar tot atunci i-a trimis pe toţi vicepreşedinţii formaţiunii sale să candideze în alegerile locale.

"Ei, acum s-a schimbat moda şi principiile din politică. Eu vă spun cu năduf, chiar sunt năduşit pe ei, de ce nu se duc să candideze la locale. Ce greu eşti tu când tu nu ai voturi la locale? Te duci şi tu să te piteşti după vreun primar care a câştigat ca să poţi şi tu în colegiul tău să iei mandatul", a afirmat preşedintele.

Întrebat de ce nu candidează şi Elena Udrea la Primăria Capitalei, Băsescu a spus că în cazul acesteia se ştie că "nu are şanse", pentru că "aşa arată toate sondajele".

El a arătat că Elena Udrea şi Roberta Anastase nu sunt "grele".

"Cât de grea e Elena Udrea? Udrea şi Anastase acum cresc. Când vor avea 10-15 ani în PDL, atunci vor deveni grele. Mai au de mâncat politică, sunt în devenire", a spus el.

De asemenea, Traian Băsescu a susţinut că nu este ireversibilă tendinţa din sondaje care indică USL câştigător în alegeri, însă greii PDL trebuie să apară la televizor pentru a o inversa.

"PDL stă ascuns, uitaţi-vă ce oameni trimit la televizor. Păi nu poţi să vii să spui că eu sunt greu de-al partidului, dar nu mă duc la televizor că se discută cu salariile, cu criza. Nu, eu stau şi îmi păstrez imaginea. Şi trimiţi tot soiul de oameni fără autoritate profesională, fără autoritate politică. Ei săracii au bunăvoinţă, dar nici nu ştiu să susţină cum trebuie un subiect. Dar greii i-aţi văzut la televizor în perioade de crize? Nu, ei sunt doar grei", a subliniat Băsescu.

El a arătat că şi de unele "grele"din partid este nemulţumit pentru că nu merg în emisiunile tv, însă acestea "s-au mai dus, totuşi".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici