Băsescu: Suntem pe punctul de a ne lua adio de la Schengen. Acţiunea cu procurorii, cu roşu în MCV

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că "acţiunea cu procurorii va fi subliniată cu roşu în MCV" şi că România este pe punctul de a-şi lua adio de la aderarea la Schengen în 2014.

Urmărește
2167 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Suntem pe punctul de a ne lua adio de la Schengen. Acţiunea cu procurorii, cu roşu în MCV

Băsescu: Suntem pe punctul de a ne lua adio de la Schengen. Acţiunea cu procurorii, cu roşu în MCV

Şeful statului a făcut aceste aprecieri într-o emisiune difuzată la B1 Tv, după ce unul dintre moderatori a spus că, dacă va rupe pactul de coabitare cu premierul, s-ar putea spune că "ne-am luat adio de la Schengen în 2014".

"Noi suntem pe punctul să ne luăm adio acum. De ce? Această acţiune cu procurorii va fi subliniată cu roşu în MCV (...), în raportul pe care-l aşteptăm ca să putem emite pretenţii la Schengen. Gândiţi-vă că Vosganian deja a primit un aviz negativ să se pună la dispoziţia justiţiei, gândiţi-vă că mai avem din trecut pe Paul Dobre, pentru care s-a cerut permisiunea şi s-a respins, Laszlo Borbely (...), avem deja un CV încărcat pe MCV", a spus Băsescu.

Traian Băsescu a mai spus că România are "bube acasă", lucruri pe care politicienii le ştiu.

"Problema Schengen este corelată cu multe ieşiri ale politicienilor în dorinţa de a aduna voturi. Şi în Franţa e o oarecare campanie mediatică împotriva romilor, a fost şi în Italia, şi în Olanda. (...) Politicienii folosesc această pârghie de a spune «Vom fi împotriva intrării în Schengen din cauza romilor». Ceea ce nu are nicio relevanţă pentru că, în Schengen sau nu, cetăţenii României pot circula liber, doar arătând paşaportul sau buletinul. Pe de altă parte, însă, noi avem bube acasă, lucruri pe care politicienii le ştiu. Şi cu parte din cele invocate de politicienii străini, inclusiv de premierul francez, pot fi de acord, cu altele nu", a spus Traian Băsescu.

"Sunt de acord că avem probleme pe justiţie", a mai comentat Băsescu, arătând că refuzul avizului privind începerea urmăririi penale în cazurile Dobre, Vosganian, Borbely "sunt probe" în acest sens.

Traian Băsescu a mai arătat că nu poate fi de acord cu premierul Guvernului Franţei privind securitatea frontierelor.

"Domnule prim-ministru, fii drăgut şi spune-mi dacă sunt proaste echipamentele pe care ni le-aţi furnizat pentru securizarea frontierei. Dacă România a primit echipamente proaste, atunci suntem în faţa unei înşelătorii. Dar poate nu e asta, poate se referă la faptul că e vulnerabilă frontiera României din pricina factorului uman. Atunci prim-ministrul Franţei îşi informează şi ceilalţi colegi din spaţiul Schengen şi fac nişte acţiuni de testare a personalului, acţiuni pe care România le-a trecut!", a mai comentat Traian Băsescu.

El a menţionat că "nicio frontieră nu e perfectă", dar că "asupra noastră planează suspiciuni de corupţie la frontieră" pentru care vrea să se aducă dovezi.

"Dovedeşte-mi-le, frate, pentru că eu lupt, ştiu sigur că se luptă, cu mai mult sau mai puţin succes! Dar nu mă acuza, fără să-mi dovedeşti", a mai arătat Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici