Băsescu: Voi respecta orice act juridic al Parlamentului care e constituţional - hotărâre, lege

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că va respecta "orice act juridic al Parlamentului României care se dovedeşte a fi constituţional", precizând că "declaraţia nu poate fi opozabilă preşedintelui" şi că Victor Ponta are nevoie de o hotărâre sau de o lege.

Urmărește
229 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Voi respecta orice act juridic al Parlamentului care e constituţional - hotărâre, lege

Băsescu: Voi respecta orice act juridic al Parlamentului care e constituţional - hotărâre, lege - 2

"Voi respecta orice act juridic al Parlamentului României care se dovedeşte a fi funcţional", a precizat Traian Băsescu.

El a argumentat că în Constituţia României nu este prevăzut, la articolul 67, că declaraţia este inclusă printre actele juridice pe care le poate adopta Parlamentul, acestea fiind numai legi, hotărâri şi moţiuni.

"Dacă domnul Ponta doreşte să preia atribuţiile de reprezentare ale preşedintelui (...) îi trebuie un act juridic, care poate fi hotărâre a Parlamentului, care poate fi o lege", a spus preşedintele.

El a arătat că majoritatea parlamentară, precum şi premierul Victor Ponta, au cunoscut că o declaraţie a Parlamentului nu reprezintă un act juridic, însă au dorit să genereze "o dispută politică".

"În mod cert, măcar domnul Şova de la PSD a citit Constituţia că dânsul a făcut mecanismul cum să fie schimbat domnul Geoană şi să rămână tot unul de la PSD, deci un bun cunoscător al Constituţiei. Sunt convins că a citit acest articol şi a ştiut de ce să recomande majorităţii şi domnului prim-ministru doctor în drept Victor Ponta să nu adopte un act juridic, pentru că actul juridic implică răspunderea respectării Constituţiei. Majoritatea parlamentară exact de acest lucru a fugit, de respectarea Constituţiei. Şi atunci au preferat să emită o declaraţie care nu poate fi opozabilă nimănui, este o declaraţie şi atât, iar pe urmă să genereze o dispută politică", a spus şeful statului.

El a arătat că va respecta orice act juridic al Parlamentului României care se dovedeşte a fi constituţional, însă declaraţia adoptată luni privind reprezentarea la Consiliul European "nu poate fi opozabilă preşedintelui României, în orice caz".

"Vreau să fie foarte clar că nu doresc o confruntare cu nimeni, dar doresc soluţii corecte, soluţii constituţionale. România trebuie să aibă ceea ce au toate statele reprezentate pe diverse structuri ale UE, şi anume legitimitate", a mai argumentat şeful statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici