Potrivit BEJ Sibiu, PNL a obţinut 42,75 la sută dintre voturile valabil exprimate pentru Consiliul Judeţean Sibiu, iar PSD 34,73 la sută, în vreme ce Forumul Democrat al Germanilor din România a fost votat de 6,16% dintre alegători, arată rezultatele după centralizarea proceselor verbale din 158 de secţii de votare din cele 370 din judeţ.
BEJ Sibiu arată că până luni, ora 10.00, au fost centralizate rezultatele din 158 de secţii de votare dintre cele 370 câte sunt în judeţul Sibiu, acestea fiind din 49 de circumscripţii electorale din totalul celor 64 din judeţul Sibiu.
Potrivit rezultatelor, pentru Consiliul Judeţean, în afară de PNL, PSD şi FDGR, a trecut de pragul electoral de 5 la sută şi Partidul Mişcarea Populară – 5,2%
Alte rezultate înregistrate după numărătoarea parţială pentru Consiliul Judeţean sunt: ALDE – 3,82%, UNPR – 0,8%, PPU (social-liberal) – 1,29%, PSRO – 1,86%, PER – 1,22%, PRU – 0,851%, Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa – 1,25%.
Tot PNL este pe primul loc şi în ceea ce priveşte votul pentru consiliile locale în cele 49 de comune în care s-a realizat numărătoarea până la ora 10: PNL – 42,03%, PSD – 33,47, ALDE – 5.69%, PMP – 5,21%, candidaţi independenţi – 3,7%, FDGR – 1,44%, UNPR – 1,31%, PSRO – 1,24% UDMR – 114, alte partide având sub unu la sută.
În judeţul Sibiu, prezenţa la vot a fost la alegerile de duminică de 44,51%, în Sibiu votând un număr de aproape 170.000 de persoane.
Citeşte şi: ALEGERI LOCALE 2016. Biroul Electoral Central a făcut publice rezultate parţiale la nivel naţional şi în Bucureşti
Citeşte şi: Prima reacţie a liderului PNL Vasile Blaga – dezamăgit de scorul din Bucureşti, nu şi de cel din ţară. Adriana Săftoiu: Vor exista demisii în PNL. Predoiu nu este singurul responsabil
Citeşte şi: REZULTATE ALEGERI LOCALE: George Scripcaru a câştigat al patrulea mandat de primar al Braşovului