- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BIOGRAFIE: Sorin Grindeanu, noul premier al României. A urmat un curs la Academia Naţională de Informaţii, a fost membru în Comisia de control a SRI / Ce avere are
Sorin Grindeanu este noul premier al României, după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire în cursul zilei de vineri. Sorin Grindeanu are 43 de ani, a absolvit Facultatea de Matematică, Secţia informatică, a fost viceprimar al Timişoarei.
BIOGRAFIE: Sorin Grindeanu, propus prim-ministru al României, a absolvit informatica şi a fost viceprimar al Timişoarei (Imagine: Octav Ganea/ Foto Mediafax)
BIOGRAFIE
Sorin Grindeanu este născut în 5 decembrie 1973, la Caransebeş, este absolvent al Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia Informatică (1992 - 1997), apoi, timp de un an, a urmat studii aprofundate, specializarea Baze de Date, Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia înformatică.
În 1999 a avut o bursă Tempus pe o perioadă de 3 luni la Universitatea Bologna - Italia, în domeniul statistică socială, iar în 2001 a făcut specializări în domeniul : Educaţia adulţilor la Institutul für Erwahscnenbildung din Frankfurt - Germania, Universidade de Aveiro, Portugalia, Metropolitan Leeds University, Marea Britanie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Alegeri în SUA. Americanii își votează astăzi noul Președinte. Kamala Harris și Donald Trump duc o luptă strânsă pentru Casa Albă și Congres
-
Rusia a distrus viitorul Ucrainei. Câţi micuţi a ucis războiul început pe 24 februarie 2022
-
PNL s-a retras de la audierea Roxanei Mînzatu în Parlament
-
Acest lucru l-ar putea îngenunchea cu adevărat pe Putin. Veniturile guvernului din petrol s-au prăbuşit: scădere cu 29%
În perioada octombrie 1998 - octombrie 2000 a fost preparator la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, apoi timp de un an a fost asistent la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, din noiembrie 2001până în ianuarie 2004 a fost director la Direcţia pentru Tineret şi Sport Jud. Timiş, în următorii trei ani a deţinut funcţia de director general adjunct la Delpack Invest SRL, timp de câteva luni, în 2008, a fost director SC Ahm Smart SRL, iar din iunie 2008 până la alegerea ca deputat a fost viceprimar la Primăria Timişoara.
Este membru PDSR din noiembrie 1996, a deţinut mai multe funcţii în organizaţia judeţeană de tineret, iar în decembrie 2003 a devenit preşedinte executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Timiş, până în prezent fiind prim-vicepreşedinte de filială, lider al PSD Timişoara, iar duminică a fost desemnat preşedinte interimar al PSD Timiş.
În perioada 2004-2008 a fost consilier local la Timişoara.
Grindeanu deţine împreună cu soţia un teren intravilan de 500 de metri pătraţi la Giroc, în judeţul Timiş, achiziţionat în 2005 şi unul de 270 de metri pătraţi în Timişoara, achiziţionat în 2011. De asemenea mai deţine o casă de 200 de metri pătraţi în Giroc, construită în 2007, şi un apartament de 41 de metri pătraţi moştenit în 2009.
El a făcut parte din Comisia de apărare a Camerei şi din cea pentru tehnologia informaţiei.
Sorin Grindeanu a avut patru interpelări vizând siguranţa zborurilor Carpatair, situaţia Clinicii de ginecologie din Timişoara, situaţia cinematografului "Studio" din Timişoara şi una privind partida de rugby între RCM Timişoara şi Farul Constanţa.
A fost deputat din 2012 până la sfârşitul lunii iunie 2016, când a devenit preşedinte al CJ Timişoara. Grindeanu a activat în cadrul Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI.
Grindeanu a fost ministru al Comunicaţiilor şi societăţii informaţionale în perioada decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015.
Premierul propus de PSD-ALDE, Sorin Grindeanu, a absolvit în anul 2013 un program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională în domeniul Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică – Academia Naţională de Informaţii.
Informaţia apare în cv-ul făcut public atunci când a fost membru al Guvernului, nu şi în cel de pe site-ul Camerei Deputaţilor, Grindeanu devenind parlamentar la sfârşitul anului 2012.
De altfel, Grindeanu a făcut parte din Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI în perioada februarie 2013 - decembrie 2014.
El a mai absolvit în 2012 un curs de perfecţionare în securitate, diplomaţie şi politică externă în cadrul Institutului Diplomatic Român.
Grindeanu vorbeşte engleza şi italiana, potrivit cv-ului.
DECLARAŢIA DE AVERE
Sorin Grindeanu, propunerea PSD- ALDE pentru funcţia de premier, are, potrivit declaraţiei de avere, un teren intravilan în comuna Giroc, judeţul Timiş, care se întinde pe o suprafaţă de 503 mp. Terenul a fost cumpărat de familia Grindeanu în anul 2005, iar şase ani mai târziu a achiziţionat un alt teren de 270 mp în Timişoara.
Potrivit sursei citate, familia Grindeanu mai are un teren intravilan moştenit de soţia lui Sorin Grindeanu, Mihaela Grindeanu, în anul 2014 şi care are o suprafaţă de două hectare şi 800 mp.
Sorin Grindeanu deţine o casă de locuit în localitatea timişeană Giroc, dobândită în 2007, în suprafaţă de 205 mp, un ATW Linhai din anul 2009, dar nu posedă obiecte sau colecţii de artă de peste 5.000 de euro.
În martie 2016, Sorin Grindeanu a vândut un apartament pentru suma de 30.000 de euro şi a creditat firma DuoFarm, la care lucrează soţia sa ca farmacist-diriginte, cu 83.500 de lei şi 20.000 de euro. Totodată, familia Grindeanu a primit o donaţie, din partea lui Nicolae Grinndeanu, de 10.000 de euro.
Potrivit declaraţiei de pe site-ul CJ Timiş, Grindeanu are un credit de 44.868 de euro din anul 2007 şi care este scandent în 2035.
În ultimul an fiscal, calculat la data depunerii declaraţiei de avere, Sorin Grindeanu a obţinut 86.228 lei din salariul de ministru şi 7.610 lei din indemnizaţia de deputat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 16:18
Atenţionare de călătorie în Italia, unde este grevă în transportul public
-
astăzi, 16:05