Blaga: Victor Ponta trebuie să spună cine sunt, în concepţia lui, partenerii internaţionali

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat miercuri că premierul Victor Ponta trebuie să spună cine sunt în concepţia lui "partenerii internaţionali", liderul democrat-liberal apreciind că doar Vladimir Voronin "şi-a manifestat sprijinul pentru regimul Ponta şi Antonescu".

Urmărește
110 afișări
Imaginea articolului Blaga: Victor Ponta trebuie să spună cine sunt, în concepţia lui, partenerii internaţionali

Vasile Blaga (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Blaga a spus că majoritatea USL nu a redat în întregime atribuţiile Curţii Constituţionale în sesiunea parlamentară extraordinară, iar primul ministru Victor Ponta "a avut insolenţa să declare că a discutat această modificare cu «partenerii noştri internaţionali»".

"Primul ministru Victor Ponta refuză să-şi asume răspunderea pentru încălcarea legii şi încearcă să facă părtaşă la acest act ilegal autorităţi din afara României. Victor Ponta trebuie să ne spună cine sunt, în concepţia lui, aceşti parteneri internaţionali. Uniunea Europeană şi-a manifestat deja în bloc dezaprobarea faţă de încălcările legii din România. În aceste condiţii, Victor Ponta se referea probabil la Vladimir Voronin, liderul comuniştilor din Republica Moldova, singurul care şi-a manifestat sprijinul pentru regimul Ponta şi Antonescu", a susţinut Blaga, într-o conferinţă de presă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici