- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Boc: Discuţia cu FMI a fost dură, Băsescu a fost de mare ajutor pentru un acord corect pe mai departe
Evaluarea misiunii FMI la Bucureşti nu a fost una foarte uşoară, deoarece negocierile au fost dure, iar intervenţia preşedintelui Traian Băsescu a fost de mare ajutor pentru a se putea ajunge la o formă corectă a acordului pe mai departe, a declarat, luni, premierul Emil Boc.
Boc: Discuţia cu FMI a fost dură, Băsescu a fost de mare ajutor pentru un acord corect pe mai departe (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
"Nu a fost o evaluare foarte uşoară. Şi reprezentanţii Fondului şi ai Comisiei au spus că au fost discuţii şi negocieri dure. Au fost abordări consistente, dar concluziile sunt cele pe care vi le-au prezentat şi pe care nu pot decât să le întăresc", a spus Boc, la postul public de radio.
Întrebat de ce a apelat la intervenţia preşedintelui României şi dacă şeful statului a fost de ajutor în discuţiile cu FMI de la acel moment, premierul a răspuns că preşedintele a avut o mare contribuţie la stabilirea unei "forme corecte" a acordului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk pune CCR la zid: „Cum poate un judecător să anuleze alegerile și să nu fie dictator?”
-
Parchetul de pe lângă ÎCCJ s-a sesizat din oficiu în urma scandalului din Parlament
-
Atacul din Germania. Ce ştim până acum despre atacul de la piaţa de Crăciun din Germania. Detalii despre atacator
-
Războiul din Ucraina. Dronele ucrainene lovesc adânc în inima Rusia. Trupele Moscovei avansează în regiunea Doneţk
"Preşedintele a fost de mare ajutor în cadrul discuţiilor pe care le-am avut şi în special în forma finală, astfel încât să se poată ajunge la o formă corectă a acordului nostru pe mai departe, preşedintele având un rol important în ceea ce priveşte forma finală a acordului, cu contribuţia preşedintelui realizându-se chiar lucruri importante în ceea ce înseamnă susţinerea investiţiilor pentru anul 2011", a spus Boc.
Surse oficiale au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX că negocierile cu FMI au intrat în impas, în principal din cauza condiţiei de modificare a OUG 50 privind creditele populaţiei.
Potrivit surselor, divergenţe de opinie au apărut şi în legătură cu unele măsuri de stimulare a economiei propuse de PDL pentru anul viitor, care nu au fost acceptate de către reprezentanţii FMI.
Membrii misiunii FMI au avut, duminică seara, o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, la care a participat şi premierul Emil Boc.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO