Boc l-a avertizat în Guvern pe Igaş că nu va avea "nicio oră de miere"

Premierul Emil Boc l-a avertizat pe noul ministru al Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, la prima participare a acestuia la şedinţa de guvern, că nu va avea "nicio oră de miere" şi că va fi obligat să intre direct în bătălii legislative şi politice.

Urmărește
31 afișări
Imaginea articolului Boc l-a avertizat în Guvern pe Igaş că nu va avea "nicio oră de miere"

Boc l-a avertizat în Guvern pe Igaş că nu va avea "nicio oră de miere" (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Domnului ministru Igaş - bun venit în Guvernul României! Să-l asigurăm de solidaritatea noastră şi să ştie că n-are nicio oră de miere, aşa cum n-au avut-o nici ceilalţi colegi din Cabinet. În momentul de faţă, intraţi direct în confruntări şi-n focul bătăliilor legislative, politice, de toate felurile. Este cea mai frumoasă urare pe care i-o pot face, în numele meu şi-al colegilor, ca peste ani să-şi amintească de acest mandat ca fiind unul dintre cele mai importante din viaţa politică de până acum, cel puţin", a spus Boc, la începutul şedinţei de guvern.

Igaş a mulţumit şi a arătat că speră că va avea o colaborare bună cu ceilalţi miniştri.

"Dragi colegi, mă bucur să începem o activitate nouă aici, împreună. Cu o mare parte din dumneavoastră ne ştim din Parlament, unde am avut o colaborare bună, aşa cum cred că vom avea şi în Guvern. Şi sper ca atunci când vom pleca de aici să plecăm fiecare cu satisfacţia lucrului împlinit", a spus Igaş.

Preşedintele a semnat, luni, decretul de numire în funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor a lui Traian Igaş, în urma demisiei lui Vasile Blaga.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici