Boc: Orice funcţie este trecătoare, dar nu cred că am scăpat partidul din mână

Liderul PDL, premierul Emil Boc a declarat, joi, că obiectivul său este de a finaliza reformele şi că este conştient că orice funcţie politică este trecătoare, adăugând însă că nu crede că a scăpat partidul "din mână", deoarece a luat toate deciziile în consultare cu partidul şi, astfel, nu a greşit.

Urmărește
26 afișări
Imaginea articolului Boc: Orice funcţie este trecătoare, dar nu cred că am scăpat partidul din mână

Boc: Orice funcţie este trecătoare, dar nu cred că am scăpat partidul din mână (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

El a susţinut, la postul public de televiziune, că are relaţii foarte bune cu Videanu, Berceanu şi Blaga după ce aceştia au fost schimbaţi din postul de ministru.

Întrebat de moderator dacă nu "ar fi culmea" ca, după doi ani, să îi ceară partidul sau preşedintele să se dea la o parte şi să vină un alt prim-ministru care să culeagă roadele activităţii sale, Boc a amintit că în politică poţi ocupa o funcţie cât timp există susţinere politică.

"Asta-i regula guvernării, funcţiile politice nu sunt funcţii pe care le-ai câştigat ca urmare a unor merite profesionale sau a unui concurs. Ele sunt funcţii politice şi este un efort de echipă. Am fost o echipă, suntem o echipă şi vom fi o echipă pentru că împreună doar am câştigat toate bătăliile din 2004. Eu ştiu că în politică nu eşti pe viaţă, că nu sunt funcţii pe care le moşteneşti sau să le deţii pe viaţă. Orice funcţie politică este trecătoare şi temporară, pentru că asta este democraţia. Toţi liderii politici merg atât vreme cât pot să dea cei mai bun, ştafeta se duce mai departe, prin alegeri sau prin alte formule care se stabilesc în echipă, şi partidul este acela care câştigă. De aceea, obiectivul meu este acum să finalizăm aceste reforme", a spus Boc.

Întrebat dacă este de acord cu propunerea de separare a funcţiei de preşedinte al partidului de cea de premier, Boc are spus că are o părere, dar pe care şi-o va expune în forurile partidului.

"Perioada următoare va fi chiar cadrul în care şi eu o să pot să îmi spun, ca preşedinte al partidului, punctul de vedere. Recunosc că părerile sunt împărţite în momentul de faţă inclusiv în partid. Trebuie acceptată soluţia care va fi găsită majoritară, cu cele mai bune argumente", a spus premierul.

El a precizat totodată că va anunţa decizia privind o eventuală candidatură la un nou mandat de preşedinte al PDL după Consiliul Naţional de Coordonare, în timpul legal de depunere a candidaturilor, motivând că nu a dorit să anunţe până în prezent decizia pentru a nu pune accent pe ceea ce înseamnă viaţa de partid în detrimentul activităţii zilnice.

Întrebat dacă simte că a scăpat partidul din mână, Boc a răspuns negativ.

"Am condus partidul ca o echipă şi nu ca o persoană solitară, care ia decizii de unul singur, fără consultarea colegilor. Din 2004 încoace, deciziile pe care le-am luat în partid, bune sau rele - dar s-au demonstrat că au fost bune, pentru că am câştigat toate alegerile - au fost luate pe baza pe baza consultării partenerilor mei din partid, a colegilor din conducerea partidului şi, de aceea, nu am greşit. La fel am condus şi Guvernul, întotdeauna am ţinut cont de părerile din coaliţie, de punctele de vedere ale partenerilor. La fel şi acum, echipa trebuie să fie aceea care să meargă mai departe", a spus Boc.

Întrebat în continuare dacă el, care a fost tot timpul "un soldat loial şi disciplinat" al partidului, nu a simţit niciodată că şi partidul îi datorează ceva şi dacă nu s-a simţit niciodată cumva sacrificat ori folosit, Boc a arătat că lucrul care contează este ce poate face cineva pentru partid, nu ce face partidul pentru el.

"Ştiţi cum e vorba aceea: nu întreba ce a făcut partidul pentru tine, întreabă-te în primul rând ce poţi face tu pentru partid. Cred că este valabil şi pentru mine acest lucru. În primul rând, fiecare dintre noi să ne întrebăm ce am făcut noi pentru partid şi acel lucru să predomine", a spus Boc.

Informaţii privind iminenţa demisiei premierului Emil Boc au apărut la începutul săptămânii trecute, când şeful statului a avut mai multe întâlniri cu lideri centrali ai PDL, cu parlamentarii partidului şi cu şefii organizaţiilor judeţene. După discuţiile cu parlamentarii partidului, preşedintele Băsescu a precizat că este necesară recâştigarea încrederii în Guvern şi în coaliţie, dar că dezbaterile pe această temă cu partidele din coaliţie vor continua până după Congresul UDMR, programat pentru 26-27 februarie.

O serie de reprezentanţi ai PDL au susţinut necesitatea separării funcţiei de preşedinte de partid de cea de premier. Unii dintre aceştia s-au declarat în favoarea desemnării la conducerea Executivului a unui tehnocrat. Aceasta a fost şi propunerea făcută de şeful statului, conform unor surse din partid şi a unor înregistrări audio difuzate de Antena 3 de la întâlnirea lui Băsescu cu parlamentarii PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici