Boc: România face parte din cea mai puternică şi legitimă alianţă de securitate a planetei

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, în cadrul şedinţei solemne dedicată aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea NATO, că România face parte din cea mai puternică şi legitimă alianţă de securitate a planetei.

Urmărește
12 afișări

Boc a arătat că România beneficiază, din acest punct de vedere, de cele mai importante garanţii de securitate pe care le-a avut vreodată, arătând că acest lucru este "un merit al clasei politice, al poporului român, un fapt incontestabil care trebuie urmat în continuare".

El a precizat că această lecţie trebuie urmată şi de viitoarele generaţii, şi anume că "indiferent de disputele interne pe diverse subiecte, atunci cât e vorba de securitatea acestei ţări, România are o singură voce".

"Avem nevoie să fim loiali şi credibili în acestă alianţă", a mai spus Boc, precizând că acastă credibilitate se câştigă greu, dar România a demonstrat, în cei cinci ani de când este membru, că poate fi un parteneret credibil.

Premierul Emil Boc a mai arătat că admiterea în NATO şi statutul României în această Alianţă însemnă "asigurarea garanţiei de securitate supremă pentru statul român".

Boc a mai spus că, devenind membru NATO în urmă cu cinci ani, România a câştigat enorm, referindu-se la modernizarea Armatei române.

"Angajamentul soldaţilor români în teatrele de lupte şi de menţinere a păcii a adus experienţă şi a impus un model de rigoare pentru instituţiile României", a mai spus Boc, precizând că performanţa armatei române este recunoscută şi apreciată de toţi membrii Alianţei şi în egală măsură de populaţia din zonele unde armata română se află în teatre de operaţiuni.

"NATO este un aparat militar care a pacificat istoria", a mai arătat Boc, arătând că bilanţul acestei Alianţe include "60 de ani de pace în Europa, scutul sub care a crescut prosperitatea Occidentului şi garantează, acum, liniştea şi dezvoltarea Răsăritului".

Premierul a mai spus că politica României este fundamentată în totalitate pe principiul securităţii colective şi al dialogului, menţionând că programul de guvernare 2009-2012 menţionează o serie de direcţii de acţiune în domeniul securităţii naţionale.

"Participarea la NATO ne obligă la o conduită responsabilă", a transmis premierul în Parlament, arătând că o astfel de conduită se referă la "luarea deciziilor, politica de securitate şi cea de apărare".

Contribuţia actuală în Afganistan, situată la un nivel considerabil, este un exemplu al modului onorabil în care ne respectăm angajamentele asumate", a mai spus Boc, adăugând că, în urma valurilor de extindere din ultimii ani, NATO s-a transformat, dar şi-a păstrat şi rolul principal de "umbrelă de securitate pentru toţi membrii săi".

"Supusă tensiunilor de adaptare atât din interior, cât şi din exterior, Alianţa NATO se află într-o dinamică şi transformare continuă", a explicat Boc, spunând că "România trebuie să sprijine acest proces, derulând, concomitent, propria reformă a forţelor armate şi a sectorului de apărare şi securitate".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici