Prima pagină » Politic » Bolojan, atac la Claudiu Manda și Olguța Vasilescu: Unii au mentalitate de jupâni

Bolojan, atac la Claudiu Manda și Olguța Vasilescu: Unii au mentalitate de jupâni

„Unii au o mentalitate că dacă în județele lor sunt jupâni, asta trebuie să se întâmple și la nivel de țară. Așa erau în alte guvernări, dar n-a mai mers acum”, spune Ilie Bolojan, cu atac direct la primarul Craiovei, Olguța Vasilescu și soțul ei, Claudiu Manda, secretarul general al PSD.
Laura Buciu
05 mai 2026, 12:05, Politic

„Haideți să discutăm foarte deschis și despre asta. Unii au o mentalitate că dacă în județul lor sunt jupâni, asta trebuie să se întâmple și la nivel de țară. Așa erau înate guvernari, dar n-a mai mers acum”, spune Bolojan și vine imediat cu „exemplul Craiova”.

„Să vă dau un exemplu ca să înțelegeți. În 2024, Electrocentrale Craiova a primit un credit de la EximBank de 75 de milioane de euro. Credeți că s-a întâmplat vreo investiție? Nu l-a primit pentru că s-a ratat investiția pe fonduri europene și nu Bolojan a numit conducerea Electrocentrale. Parcă doamna care era în poză era într-o campanie electorală cu primarul din Craiova. Poate nu știm asta. În următorul an, în 2025, din nou, Consiliul Județean Dolj nu termina aeroportul. Ce să facem? Trebuie să mai ajutăm o dată. 50 de milioane de euro HG din fondul de rezervă direct către aeroport, în timp ce alții și-au luat credite alte consilii județene, ca să-și termine lucrurile la timp, ca să nu le plătească altcineva. Normal că în următorul an și în timp colegii știu asta, când din nou trebuia să dăm zeci de milioane, n-a mai mers. Și sigur că a deranjat foarte mult”, spune Ilie Bolojan.

El afirmă că „poate și primarul de la Brăila vrea 50 de milioane de euro, și colegul primar de la Galați, și cel de la Botoșani. Nu doar unii. Pentru că unii care-și fac treaba par fraierii de serviciu ai celor care s-au obișnuit să folosească bugetul de stat ca pușculiță. N-a mai mers asta. Asta-i clar”.

El i-a rugat pe cei care au semnat moțiunea de cenzură să se gândească la Compania Națională de Investiții „cum ne batem noi joc de primari”: „Avem vreo 1250 de proiecte în lucru, din tomberonul de peste 11.000 de proiecte, pe care mulți de aici știm asta și noi depune proiecte la CNI, la Cornul Abundenței, care nu există. Și știți cât e bugetul de investiții într-un an? 2,5 miliarde. Știți cât costă cele 1200 de șantiere fără actualizări, fără indexări? Vreo 12,5 miliarde. Deci dacă nu mai începem alte lucrări, atunci ne trebuie 5 ani de zile ca să le terminăm pe cele care sunt în lucru. Dacă am mai fi deschis, cum se dorește, încă o lucrare, încă una, încă alta, știți ce făceam? Ne băteam joc de cele 1200 care erau în lucru pentru că nu se terminau, că bani mai mulți n-aveam, doar cream senzația că se lucrează, șantiere care nu mai sunt terminate, costuri umflate și constructori care intră în cap. Normal că a deranjat, pentru că n-au mai început alte lucrări”.

 

Citește și

Recomandarea video