- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (07.03.2019, 13:27)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Alegeri 2019. BEC a respins cererea de înscriere a Alianţei USR-PLUS la europarlamentare. Prima reacţie a celor două partide
Biroul Electoral Central a respins joi cererea de înscriere a Alianţei 2020 USR PLUS pentru alegerile europarlamentare, se arată într-un comunicat de presă al formaţiunii conduse de Dacian Cioloş.
Urmărește
11078 afișări
BREAKING Biroul Electoral Central a respins cererea de înscriere a Alianţei USR PLUS
Barna, după decizia BEC: Este absurd, contestăm la Înalta Curte. Alianţa merge mai departe
Preşedintele USR Dan Barna a declarat, joi, la Parlament, după ce BEC a respins cererea de înscrierea a Alianţei USR-PLUS la europarlamentare, că motivarea instituţiei este „absurdă” şi că Alianţa va participa la alegeri, spunând că vineri va contesta decizia la Înalta Curte.
„BEC a respins astăzi înregistrarea Alianţei USR-PLUS. Ştiam cu toţii că va fi foarte greu. Ştiam de la „fără penali”, de când primarii au refuzat să valideze semnături legitime, ştiam de la „oameni noi”, când colegi de-ai noştri au fost luaţi la bătaie şi vedem acum, continuarea acestui demers de confiscare a statului, decizia de astăzi a Biroul Electoral Central este o decizie samavolică, abuzivă, prin care se încearcă blocarea participării în alegerile europarlamentare a unor forţe politice noi, care creează probabil disperare şi frică pentru vechea clasă politică. Pasul următor va fi contestarea la Înalta Curte a acestei decizii a BEC. Vom depune mâine contestaţia, sâmbătă probabil se va judeca”, a declarat Dan Barna, joi, la Parlament.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Liderul USR spune că este absurdă motivarea BEC, deoarece Nicuşor Dan a demisionat din partid, deci nu poate lua decizii în numele formaţiunii. Liderul USR a transmis că protocolul Alianţei a fost semnat de fostul preşedinte al PLUS.
„Este de-a dreptul absurd să pretinzi că un partid politic, dacă preşedintele său demisionează, cum este în cazul USR, să pretinzi că acel partid nu mai poate candida în nicio rundă de alegeri. Sau să spui că o persoană care nu mai este membru, cum e cazul lui Nicuşor Dan, să vină şi să semneze protocolul între două partide, este atât de absurd. La PLUS, deşi aveau o hârtie semnată chiar de fostul preşedinte, tot nu a fost luată în calcul. (...) Din documentele depuse, exista reprezentare, exista o delegare a Biroului Naţional la USR, care spunea, aceşti oameni pot să semneze în numele partidului. BEC-ul a refuzat să ţină cont de ele”, a explicat Barna.
El a mai spus că Alianţa USR-PLUS va participa la alegerile europarlamentare, iar dacă Înalta Curte va da dreptate BEC, atunci partidele vor adapta pentru a fi prezenţi în cursa electorală.
„Orice se va întâmpla, Alianţa merge mai departe, vom fi prezenţi în alegeri, o să vedem prin ce modalitate, după decizia Curţii. Vom stabili strategia electorală în funcţie de decizia Înaltei Curţi, dacă o astfel de decizie va fi luată, ne vom adapta şi vom fi prezenţi în această cursă electorală”, a conchis liderul USR.
BEC a respins cererea de înscriere a Alianţei USR-PLUS la europarlamentare
„Biroul Electoral Central (BEC) a decis astăzi în mod abuziv respingerea cererii de înscriere în competiţia electorală a Alianţei 2020 USR PLUS pentru alegerile europarlamentare. Pretextul BEC a fost acela că Dan Barna şi Dacian Cioloş nu ar figura ca preşedinţi ai USR, respectiv PLUS în Registrul partidelor politice. Dan Barna a fost ales preşedinte al USR în octombrie 2017, în vreme ce Dacian Cioloş a fost ales preşedinte PLUS în februarie 2019.
Ambele partide au solicitat înregistrarea preşedinţilor la Tribunalul Bucureşti, dar până acum nu au primit o decizie definitivă. Pentru acest motiv, BEC a respins cererea de înregistrare a Alianţei. Este o decizie politică luată la presiunile regimului corupt instaurat de Liviu Dragnea în România", se arată în comunicatul PLUS.
"N-au contat documentele juridice pe care le-am depus. N-au contat deciziile legale ale celor două partide şi voinţa celor 14.000 de membri. Nu contează nici cele 200.000 de semnături pe care le-am strâns.
Ne-au respins cererea pentru că lui Liviu Dragnea îi este teamă de Alianţa 2020 USR PLUS, de „Fără Penali“, de „Oameni Noi“, de tot ceea ce înseamnă această Alianţă şi de toate speranţele care sunt legate de ea. Decizia Biroului Electoral Central de astăzi înseamnă un singur lucru: vor, cu orice preţ şi prin orice mijloace, să ne împiedice să participăm la alegeri.
Mai întâi, au încercat, luni în şir, să împiedice înregistrarea Mişcării România Împreună (RO+). De data asta, blochează Alianţa 2020 USR PLUS din motive absurde, total nedemocratice. Ni se încalcă dreptul de a fi votaţi, dar şi dreptul românilor de a vota. Este pentru prima oară, după 1990, când este respinsă o listă care în sondaje se bucură de susţinerea a aproximativ 20% dintre români. Este un act profund nedemocratic prin care se încearcă să fim scoşi din procesul electoral.
Ceea ce s-a întâmplat la BEC este o politizare nepermisă a unui organism care ar trebui să menţină echilibrul democratic", precizează sursa citată.
Liderii PLUS anunţă că decizia va fi contestată la Înalta Curte.
"Vom merge mai departe şi dacă decizia ÎCCJ va fi defavorabilă, chiar dacă USR şi PLUS vor fi nevoite să candideze separat în alegeri. Vom strânge din nou semnăturile, ne vom sprijini unii pe ceilalţi. Vom merge alături în campanie şi vom folosi toate resursele pe care le avem la dispoziţie pentru a opri regimul Dragnea-PSD. Vrem o Românie fără penali şi fără hoţie şi suntem dispuşi să ne batem până la capăt pentru asta", se mai arată în comunicat.
Ulterior, Dacian Cioloş a scris pe Facebook. "Este o insultă la adresa electoratului şi un act nedemocratic total. PSD şi ALDE, împreună cu sateliţii săi, distrug principiul elementar al democraţiei prin încălcarea dreptului de a candida şi a fi ales. Vom face toate demersurile necesare şi vom protesta până când acest act nedemocratic şi ilegal va fi îndreptat. De la primul anunţ că intrăm în politică şi până astăzi suntem ţinta celor mai murdare atacuri. Când au văzut că nu ne lăsăm intimidaţi, au trecut la manevrarea politică a instituţiilor statului. Fac un apel la toţi membrii PLUS şi USR să se solidarizeze şi să luptăm împotriva acestui act nedemocratic".
Alianţa USR PLUS a fost anunţată în 2 februarie.
Lista comună pentru eruroparlamentare este formată din: 1. Dacian Cioloş, preşedintele PLUS, 2. Cristian Ghinea (USR), 3. Dragoş Pîslaru (PLUS), 4. Clotilde Armand (USR), 5. Dragoş Tudorache (PLUS). 6. Nicolae Ştefănuţă (USR), 7. Vlad Botoş (USR), 8. Ramona Strugariu (PLUS), 9. Vlad Gheorghe (USR), 10. Alin Mituţă (PLUS), 11. Anamaria Naomi Reniuţ (PLUS), 12. Valeriu Nicolae (PLUS), 13. Oana Ţoiu (PLUS), 14. Radu Ghelmez (USR), 15. Liviu Iolu (PLUS).
Citește pe alephnews.ro: Donald Tusk, premierul Poloniei, avertizează că amenințarea unui Al Treilea Război Mondial este „serioasă și reală”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Dan Barna şi Dacian Cioloş nu sunt preşedinţii USR şi PLUS în actele de constituire ale partidelor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Intră România în Schengen din ianuarie? Momentul decisiv ar putea fi reprezentat de discuția de la Budapesta
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe