- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (27.09.2018, 14:11)
- Mihaela Gidei
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ministrul Educaţiei a demisionat/ Valentin Popa: Nu sunt de acord cu solicitarea UDMR. Limba română şi România nu sunt de negociat. Toţi copiii din ţară trebuie să ştie limba română
Valentin Popa a demisionat, joi, din funcţia de ministru al Educaţiei, după ce în cursul dimineţii a avut loc o discuţie la Palatul Parlamentului cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Acesta a declarat, pentru MEDIAFAX, că a demisionat deoarece nu este de acord cu solicitarea UDMR de modificare a ordonanţei privind desfăşurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităţilor.
Urmărește
11687 afișări
Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a demisionat
Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a demisionat joi, din Guvern, în urma unei discuţii avute cu liderul PSD, Liviu Dragnea.
Demisia vine în contextul în care preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, la Parlament, că protocolul de colaborare parlamentară cu PSD este în vigoare dar formaţiunea maghiară nu deschide „niciu subiect” până când Guvernul nu ”rezolvă” problema ordonanţei simple privind predarea limbii române.
„Nu e vorba de reînoire, noi am semnat pentru patru ani şi dacă nu întrerupe cineva e în vigoare. Noi facem o analiză în fiecare sesiune. În acest moment, eu am spus că până nu se rezolvă problema aceea din ordonanţa simplă din august, acel articol privind predarea limbii şi literaturii române în şcoala generală în clasele primare, nu putem să deschidem niciun alt subiect”, a spus Kelemen Hunor, la Parlament, întrebat dacă mai există protocol PSD-UDMR. El a precizat că speră într-o rezolvare a problemei în această săptămână.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
-
Războiul din Ucraina. Ce este noua armă folosită de Rusia în Ucraina. Putin spune că se deplasează cu 3 km pe secundă.
-
Activitatea RAR, în continuare blocată. Nu se pot face ITP-uri în nicio staţie din ţară
-
Alegeri prezidenţiale 2024: Cine sunt cei 13 candidaţi în cursa pentru Cotroceni şi care sunt programele lor politice propuse
„Sper că în această săptămână se va rezolva şi atunci, sigur, putem lua priorităţile legislative şi ale lor şi ale noastre, le putem discuta. Până atunci, nu. Nu există acest subiect până când nu se va rezolva acea problemă”, a menţionat preşedintele UDMR.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat pe 22 septembrie că ministrul Educaţiei nu a spus coaliţiei despre ordonanţa simplă privind predarea limbii române în şcolile cu predare în limba minorităţilor. Acesta a adăugat că are asigurări de la Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu că problema va fi rezolvată.
„Ne-am întâlnit şi am vorbit de când a început sesiunea parlamentară despre un singur subiect. Despre acel articol care a fost introdus de ministrul Educaţiei în Ordonanţa simplă din august privind educaţia şi legea educaţiei şi care prevedere predarea limbii şi literaturii române într-un mod neprofesionist. 55.000 de copii sunt afectaţi. Noi am cerut anularea acestui articol printr-o OUG. Urgenţa se motivează prin faptul că a început anul şcolar şi este haos. Ministrul nu a comunicat cu PSD sau cu coaliţia, fiindcă şi ei au fost surprinşi, nu numai preşedintele PSD, dar şi alţi parlamentari care au venit şi ne-au întrebat - dar care e problema, că noi nu ştiam că există o astfel de problemă, de unde a apărut? Sigur, e procedură simplă care necesită câteva zile, dar trebuie rezolvată. Până când nu se va rezolva această problemă noi nu vom deschide alte teme”, a afirmat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, în Parlament.
Întrebat dacă Liviu Dragnea i-a promis că va anula acest articol din ordonanţa simplă emisă de ministrul Educaţiei, Kelemen Hunor a răspuns: "Nu, el nu poate anula. Poate anula Guvernul. Bineînţeles că eu când vorbesc, vorbesc cu preşedinţii coaliţiei. Am vorbit cu Liviu Dragnea şi am vorbit cu Călin Popescu Tăriceanu despre acest subiect. Deci cunosc amândoi acest subiect şi au zis că se va rezolva. Punct."
Valentin Popa, după demisie: Nu sunt de acord cu solicitarea UDMR privind orele de limba română
„Nu sunt de acord cu solicitarea UDMR de aprobare a punctului 16 din Ordonanţa, ca orele de Română la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale să fie desfăşurate în limbile minorităţilor, de profesori de specialitate. UDMR doreşte revenirea la starea anterioară, când aceste ore erau susţinute în afara normei de bază şi plătite suplimentar de către învăţătorii de la clase care predau în limbile minorităţilor şi care astfel primeau până la 20% în plus la salariu. După prânz, am anunţat-o pe doamna premier că demisionez”, a declarat fostul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, pentru MEDIAFAX.
Decizia lui Valentin Popa vine după ce UDMR i-a reproşat acestuia că a introdus în ordonanţa privind predarea limbii române în şcolile cu predare în limbile minorităţilor anumite modificări.
Concret, ordonanta 9/2018, prevede ca în învăţământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, orele de Limba şi literatura Română prevăzute în planurile de învăţământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate. Potrivit documentului, predarea limbii române în şcolile minorităţilor erau susţinute de către învăţătorii care nu aveau studii universitare de limba română.
Kelemen Hunor a declarat că ministrul Valentin Popa a luat două decizii în ultimele trei săptămâni cu care UDMR nu a fost de acord, reclamând faptul că Uniunea nu a fost consultată.
„Articolul introdus de ministrul Educaţiei în august în ordonanţa simplă şi care dă un răspuns la problemele învăţării limbii române în şcolile cu predare în limba maternă a fost un pas greşit, o greşeală uriaşă, a fost acţiunea singulară a ministrului. Nu există nici un argument profesional şi politic pentru a susţine o astfel de schimbare. Trebuie anulat acest articol şi am cerut OUG, nu trebuie să lăsăm aşa lucrurile. Ministrul, prin faptul că s-a supărat, că s-a gândit la o soluţie neprofesională, a creat o problemă politică", a afirmat Kelemen Hunor.
Valentin Popa a fost învestit în funcţia de ministru al Educaţiei la finele lunii ianuarie 2018, el fiind criticat, de mai multe ori, pentru greşelile de exprimare pe care le-a făcut în cadrul mai multor declaraţii de presă.
De exemplu: „Manualele şcolare este (n.r. - sunt) un subiect intens şi probabil principala sarcină a Ministerului Educaţiei”.
O altă greşeală de acest gen a fost comisă în propoziţia: ”În acest cost de 24 de milioane de lei este inclusă (n.r - sunt incluse) editarea şi drepturile de autor”.
Popa: Limba română şi România nu sunt de negociat. Toţi copiii din ţară trebuie să ştie lb. română
Valentin Popa susţine că limba română şi România nu sunt de negociat, precizând că solicitarea UDMR de modificare a ordonanţei privind desfăşurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităţilor are un scop politic şi este mai degrabă centrată pe profesor decât pe elev.
“Consider că limba română şi România nu sunt de negociat. Nu putem institui un monopol al predării limbii române la aceste clase de către învăţătorii care susţin orele în limbile minorităţilor naţionale. Solicitarea UDMR are un scop politic şi este mai degrabă centrată pe profesor decât pe elev. Toţi copiii din România trebuie să cunoască limba română pentru a avea o şansă să trăiască şi să muncească în România”, a declarat fostul ministru al Educaţie, Valentin Popa, printr-un comunicat de presă.
De asemenea, Valentin Popa a mai precizat că în ultimii 28 de ani nimeni nu a luat vreo măsură pentru ca aceşti copii să înveţe mai bine limba română, iar prima încercare de acest gen este “imediat” solicitată a fi abrogată.
“Am fost la deschiderea anului şcolar în judeţul Harghita şi am intrat în trei clase a V-a şi a VI-a şi am încercat să dialoghez cu elevii în limba română, însă fără nici un fel de succes. Nici când am plecat şi am spus la revedere, elevii nu au răspuns decât după ce li s-a tradus şi au repetat salutul după profesoara de la clasă. Aceşti elevi făcuseră în conformitate cu programa timp de cinci - şase ani câte patru ore de limba română pe săptămână plătite de statul român suplimentar, peste salariul de bază al învăţătorilor”, a mai adăugat Valentin Popa.
Totodată, Valentin Popa a invitat toţi parlamentarii să viziteze astfel de clase, pentru a vedea nivelul de cunoaştere a limbii române căpătat de elevi într-un sistem care se doreşte “a fi conservat”.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe