BREAKING NEWS. România va intra în Schengen, cel puţin în ceea ce priveşte aeroporturile. Ciolacu: Austria şi-a flexibilizat poziţia / Presa de la Viena a aflat ce va trebui să facă Bucureştiul şi Sofia în schimbul acestui "cadou"

  • Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Austria şi-a schimbat poziţia în cea ce priveşte aderea României la Spaţiul Schengen.
  • Conform informaţiilor din presa austriacă , Viena a venit cu o ofertă - "Air-Schengen”. Graniţele terestre şi-ar păstra statutul actual.
  • Pasagerii din România şi Bulgaria nu vor mai trebuie să treacă prin controlul paşapoartelor atunci când zboară în interiorul UE.
  • Negocierile finale sunt programate să aibă loc marţi în Slovenia.
Urmărește
10325 afișări
Imaginea articolului BREAKING NEWS. România va intra în Schengen, cel puţin în ceea ce priveşte aeroporturile. Ciolacu: Austria şi-a flexibilizat poziţia / Presa de la Viena a aflat ce va trebui să facă Bucureştiul şi Sofia în schimbul acestui "cadou"

BREAKING NEWS. România va intra în Schengen, cel puţin în cea ce priveşte aeroporturile. Ciolacu: Austria şi-a flexibilizat poziţia

România şi Bulgaria ar urma să intre cu aeroporturile în spaţiul Schengen.

"Am spart gheaţa! Austria şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România. Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene", a scris premierul Marcel Ciolacu pe Facebook.

"Am făcut eforturi mari în ultimele luni să ajungem în acest punct şi le sunt recunoscător tuturor celor care au luptat pentru România. Ministrul Predoiu are mandat să se vadă cu ministrul de interne austriac şi să ducă negocierile la bun sfârşit. După ani de zile de aşteptări, vom realiza împreună şi acest vis! România merită în Schengen!, a adăugat premierul.

Presa din Austria scrie că ministrul austriac de Interne a trimis o ofertă României şi Bulgariei: "Air-Schengen” - aderare doar cu spaţiul aerian. Practic, cel puţin pe moment, graniţele terestre vor rămâne Non-Schengen.

În schimb Viena vrea de la noi şi bulgari:

  • creşterea operaţiunilor Frontex în Bulgaria, triplarea banilor UE pentru protecţia frontierelor (garduri) la frontierele externe ale Bulgariei şi României;
  • sporirea controalelor la frontierele dintre Bulgaria şi România şi dintre Ungaria şi România
  • acceptarea solicitanţilor de azil din Austria, în special afgani şi sirieni, de către Bulgaria şi România. 

Un acord final între Viena, Bucureşti şi Sofia ar urma să fie negociat marţi în Slovenia

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici