- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CABINETUL PONTA, anunţat marţi seară. Ponta va cere apoi votul USL şi al Parlamentului. Care sunt NUMELE VEHICULATE
Premierul desemnat, Victor Ponta, va anunţa, marţi seară, lista Cabinetului cu care se va prezenta în faţa Parlamentului. Lista posibililor miniştri a cunoscut câteva modificări în week-end. După anunţ, Ponta va cere votul partidelor din USL, precum şi susţinerea din partea grupurilor parlamentare.
Victor Ponta (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)
Victor Ponta preciza, luni seară, că alegerea viitorilor miniştri s-a făcut luând în considerare experienţa profesională şi integritatea respectivelor persoane. Ponta adăuga că noul Cabinet va avea 20 de posturi, patru dintre acestea fiind de ministru delegat, fără portofoliu.
La rândul său, liderul PNL Crin Antonescu a precizat că ştie lista Guvernului care va fi anunţat marţi seară, şi că negocierile cu Victor Ponta pe marginea acestei liste nu au întâmpinat nicio problemă. Antonescu a spus că propunerile de miniştri formulate de Ponta au fost foarte corecte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
Singurul nume cert de politcian care va face parte din Cabinetul Ponta este cel al liderului PC Daniel Constantin. Victor Ponta a spus, sâmbătă, că îl susţine pe acesta pentru portofoliul Agriculturii.
Astfel, numele vehiculate până în prezent pentru diferite portofolii sunt:
Ministerul Apărării - generalul Corneliu Dobriţoiu, fost secretar de stat.
Ministerul Economiei - Daniel Dăianu.
Ministerul Finanţelor Publice - Liviu Voinea sau Florin Georgescu.
Ministerul Administraţiei şi Internelor - Liviu Dragnea.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - deputatul PSD Mircea Drăghici sau Alin Burcea.
Ministerul Culturii - senatorul PNL Mircea Diaconu.
Ministerul Educaţiei - rectorul SNSPA, Remus Pricopie sau fost ministru Andrei Marga.
Ministerul Sănătăţii - deputatul PSD Nicolae Bănicioiu.
Ministerul Agriculturii - Daniel Constantin.
Ministerul Transporturilor- deputatul PNL Eduard Hellvig, Relu Fenechiu sau Sorin Bota, fost secretar de stat în minister.
Ministerul Muncii - fostul ministru PNL Mariana Câmpeanu.
Ministerul Mediului - Rovana Plumb.
Ministerul Comunicaţiilor - Dan Nica.
Ministerul de Externe - Senatorul PSD Titus Corlăţean sau Călin Popescu Tăriceanu.
Ministerul Afacerilor Europene - Leonard Orban sau Mircea Geoană, reprimit în PSD.
Ministerul Justiţiei - Cătălin Predoiu.
Relaţia cu Parlamentul - deputatul PSD Claudiu Manda.
Ponta a declarat, luni, că doreşte să ceară, lunea viitoare, votul Parlamentului, urmând ca în prima şedinţă a Cabinetului său, în data de 8 mai, să fie aprobată scrisoarea de intenţie către FMI.
Propunerile de membri ai noului Cabinet vor fi supuse votului politic ale organismelor statutare ale partidelor componente ale USL.
După ce lista Guvernului şi programul de guvernare vor fi aprobate de conducerile partidelor din Uniune, Ponta va avea discuţii cu reprezentanţii grupurilor parlamentare - mai puţin PDL, care a precizat că nu susţine demersul USL - pe subiectul susţinerii Guvernului.
Apoi componenţa Guvernului şi programul de guvernare vor fi prezentate Parlamentului, care va stabili calendarul legat de votul care fi dat Cabinetului. Vor fi programate, de asemenea, audierile miniştrilor propuşi, în comisiile parlamentare de specialitate. După votul Parlamentului, în cazul în care Guvernul trece, miniştrii şi premierul vor depune jurământul de învestitură şi îşi vor prelua mandatele.
Rămâne de văzut dacă Victor Ponta va reuşi să primească susţinerea USL pentru Cabinetul său, dacă miniştrii propuşi vor trece de Comisiile parlamentare, şi, cel mai important, dacă Parlamentul va vota acest Guvern.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO