Prima pagină » Politic » Câciu: Lucrăm la un program de peste 1 miliard euro pentru susţinerea producătorilor români de hrană

Câciu: Lucrăm la un program de peste 1 miliard euro pentru susţinerea producătorilor români de hrană

Ministrul Finanţelor lucrează la un program de finanţare de peste 1 miliard euro pentru susţinerea producătorilor români de hrană, spune ministrul Adrian Câciu.
Câciu: Lucrăm la un program de peste 1 miliard euro pentru susţinerea producătorilor români de hrană

„În prezent, lucrăm la un program de finanţare de peste 1 miliard euro vizând susţinerea producătorilor români, în special partea de procesare hrană – de la procesarea cărnii de porc, la cea de pui, dar şi lactate, astfel încât producătorii români să poată beneficia de costuri de producţie cât mai reduse”, a spus Adrian Câciu.

Declaraţia a fost făcută în cadrul conferinţei “Contextul economic şi legislativ pentru dezvoltarea sectorului suinelor în România”, organizată de Carmistin şi Asociaţia Fermierilor din România.

Ministrul Finanţelor a subliniat faptul că statul român va continua finanţarea sectorului suinelor prin programe consolidate, suplimentare celor din fonduri europene. A anunţat că actualele măsuri guvernamentale vor fi completate de noi iniţiative de finanţare, adaptate mai bine nevoilor pieţei interne. A transmis participanţilor să nu rateze momentul pe care România îl are în prezent din perspectiva posibilităţilor de finanţare, care trebuie concretizate în piaţă şi în evoluţia acesteia. Ministrul a accentuat prioritizarea pieţei interne prin toate măsurile avute în vedere, inclusiv prin adaptarea regulilor europene în folosul industriei româneşti.