- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (28.10.2015, 15:25)
- Alina Novaceanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Legea votului prin corespondenţă, ADOPTATĂ de Camera Deputaţilor. UDMR a părăsit sala în timpul dezbaterii
Deputaţii au adoptat, miercuri, cu 257 voturi "pentru", 12 abţineri şi 30 "împotrivă", proiectul legii votului prin corespondenţă, în forma propusă de comisie, fiind prevăzut ca acest tip de vot să fie aplicat la alegerile parlamentare.
Urmărește
2992 afișări
UDMR a părăsit sala la dezbaterea legii votului prin corespondenţă. Proiectul, adoptat pe articole (Imagine: Shutterstock)
Camera Deputaţilor este for legislativ decizional, proiectul de lege trecând de Senat în 20 octombrie.
Votul prin corepondenţă va fi aplicat doar pentru alegerile parlamentare, potrivit deciziei luate marţi în Comisia de cod electoral, care a fost adoptată şi de plen.
Deputaţii UDMR au părăsit sala de plen a Camerei Deputaţilor, la dezbaterea legii votului prin corespondenţă, în semn de protest faţă de faptul că articolele proiectului se discutau în procedură de urgenţă, fără susţinerea amendamentelor, potrivit deputatului Marton Arpad.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Alegeri prezidenţiale 2024. Ce arată cele mai recente sondaje publicate. Cine ar putea intra în turul doi
-
Bucureştenii decid viitorul oraşului: Referendum crucial în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Iată ce trebuie să ştii
-
Euro a scăzut la cel mai jos nivel din 2022 din cauză că pieţele se aşteaptă la o nouă scădere de dobândă. Din păcate şi din economia reală vin veşti proaste: sectorul privat din zona euro a scăzut dintr-o dată şi se duce înspre contracţie
"Aş fi avut un singur amendament de susţinut. Nu ne daţi dreptul nici la atât! Ca semn de protest, grupul UDMR părăseşte sala", a spus Marton Arpad.
La dezbaterile generale, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că, după ce acestă lege va fi votată, va cere continuare discuţiilor pentru a se realiza proiectul de lege privind votul prin corespondenţă şi pentru alegerile prezidenţiale.
"Imediat după ce această lege va fi votată, eu voi cere Comisiei speciale să continue discuţiile pentru a se realiza proiectul de lege şi pentru alegerile prezidenţiale. Fiind proceduri puţin diferite, este nevoie de o analiză mult mai serioasă pentru cele două tururi de scrutin din punct de vedere logistic şi al infrastructurii, nu s-a dorit să se mai găsească încă un motiv pentru ca legea de azi să fie amânată. Toate aceste discuţii vor înceta şi se va vedea că toţi cei care nu au avut încredere că vor fi aceleaşi prevederi şi la alegerile prezidenţiale ori s-au înşelat, ori au vrut să umbrească acest succes al tuturor de azi, care este de fapt succesul românilor de pretutindeni", a spus Dragnea.
Deputatul PNL Mihai Voicu a spus că liberalii vor vota proiectul, dar dezamăgirea este că a fost eliminată posibilitatea înscrierii online pentru votul prin corespondenţă şi faptul că acesta nu este aplicat şi pentru alegerile prezidenţiale şi europarlamentare.
Pe de altă parte, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat că este suficient timp până la alegerile prezidenţiale pentru a convinge o majoritate parlamentară să accepte votul prin corespondenţă.
"Sunt sigură că toată lumea îşi serveşte prioritatea, să putem vota prin corespondenţă, să vină cei din Diaspora să voteze prin corespondenţă pentru alegerile din 2016. Prezidenţialele sunt peste vreo patru ani, avem suficient timp să reuşim să convingem o majoritate parlamentară să accepte şi acest amendament, dar e un lucru bun că, astăzi, inclusiv cei de la PSD (...) acceptă să facă această reparaţie morală celor din Diaspora", a spus liderul liberal, la Camera Deputaţilor.
Gorghiu a mai afirmat că s-ar bucura dacă nimeni din Parlament n-ar contesta acest proiect de lege la CC.
"Mă bucur că paternitatea ideii este a Partidului Naţional Liberal, am văzut că domnul Dragnea şi-o face cadou de ziua lui, eu o fac cadou Diasporei în această zi şi m-aş bucura să văd că nimeni din Parlamentul României nu va contesta la Curtea Constituţională un asemenea proiect de lege, ar fi păcat să se amâne şi să pierdem timp din pricina unor orgolii mai mult sau mai puţin justificate", a precizat Alina Gorghiu.
Deputatul Steluţa Cătăniciu a precizat că ALDE nu susţine proiectul în această formă, iar deputatul UDMR Marton Arpad a preciat că deputaţii Uniunii votează împotrivă deoarece nu garantează secretul votului şi va fi nevoie de mai multe ordonanţe de urgenţă pentru ca această lege să se aplice.
Şi deputatul PND Daniel Fenechiu a anunţat că parlamentarii grupului nu vor vota acest proiect.
"O lege de acest gen nu se poate face în două săptămâni, nu aceasta este soluţia pe care o aşteaptă românii din diaspora. PND va vota împotrivă", a spus Fenechiu.
Votul prin corepondenţă va fi aplicat doar pentru alegerile parlamentare, a decis, marţi, Comisia de cod electoral, la propunerea PSD, stabilind şi eliminarea posibilităţii înscrierii online în Registrul electoral pentru exercitarea votului prin corespondenţă.
Proiectul de lege adoptat de Senat stabilea că votul prin corespondenţă se aplica şi pentru alegerile prezidenţiale şi europarlamentare, dar reprezetanţii PSD au propus ca acest vot să fie doar pentru alegerile parlamentare, în timp ce UDMR dorea ca acest tip de vot să fie vlabil doar pentru scrutinul prezidenţial.
"Pentru prezindenţiale sunt nişte particularităţi şi mai avem până în 2019, este un proiect pilot, până atunci vedem ce se întâmplă. Nu este că nu vrem să facem, dar am considerat că vrem să vedem ce se întâmplă în toamna lui 2016, când votul prin corespondenţă va fi aplicat la parlamentare", a explicat preşedintele Comisiei, Gabriel Vlase (PSD), eliminarea din proiectul votului prin corespondenţă a aplicării lui în alegerile prezidenţiale şi europarlamentare, rămânând doar pentru alegerile parlamentare.
Comisia de cod electoral a decis, la propunerea PSD, şi eliminarea din proiect a posibilităţii înscrierii online în registrul electoral pentru votul prin corespondenţă, deputatul PNL Mihai Voicu criticând eliminarea şi arătând că "înregistrarea online este marele hatâr, este esenţa proiectului".
Membrii comisiei de cod electoral au mai stabilit, tot la propunerea PSD, că va fi interzisă divulgarea secretului votului sub sancţiunea legii penale şi că exercitarea votului prin corespodenţă este personală, iar exercitarea votului prin corespondenţă în numele altei persoane va fi interzisă sub sancţiunea legii penale.
Citește pe alephnews.ro: Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Dragnea: Vor fi stabilite prevederi privind vot prin corespondenţă şi pentru alegerile prezidenţiale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe