- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (05.06.2013, 14:22)
- Alina Novaceanu
Camera Deputaţilor a aprobat prin vot vacantarea mandatelor lui Becali şi Nechita
Camera Deputaţilor a aprobat, miercuri, prin vot, vacantarea locurilor de deputaţi ale lui George Becali şi Aurel Nechita, care şi-au pierdut mandatele ca urmare a unor decizii ale ICCJ definitive şi irevocabile.

Camera Deputaţilor a aprobat prin vot vacantarea mandatelor lui Becali şi Nechita (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Vacantarea postului de deputat din circumscripţia 42 Bucureşti al lui George Becali a înregistrat 247 voturi "pentru", unul "împotrivă" şi 2 abţineri.
Vacantarea postului de deputat din circumscripţia 18 Galaţi al lui Aurel Nechita a avut 242 voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 6 abţineri.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, după şedinţa Biroului Permanent, că proiectele de hotărâre privind vacantarea locurilor de deputat ale lui George Becali şi Aurel Nechita trebuie votate de plenul Camerei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Se vor vota proiectele de hotârâre de vacantare a postutilor de deputat ale lui Becali şi Nechita. Vacantarea posturilor şi publicarea în Monitorul Oficial se poate face doar printr-un vot al plenului", a explicat Zgonea.
El a spus că pentru pierderea mandatului ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie un vot, în schimb pentru vacantarea posturilor este necesar.
"Pierderea mandatului este una şi vacantarea este alta. Vacantarea se face prin vot", a mai arătat Zgonea.
El a mai spus că proiectul de hotărâre de vacantare este obligaţia Parlamentului către Guvern pentru a îndeplini procedura legală de a organiza alegeri parţiale în termen de 45 de zile de la vacantare.
Zgonea a spus că trimiterea proiectului de hotărâre în privinţa lui Becali la Monitorul Oficial a fost o eroare, dar că niciun parlamentar nu este vinovat de acest lucru.
"Cei care sunt în staff-ul tehnic o să aibă o surpriză când se va modifica Regulamentul. Nu permit astfel de lucruri. Pentru erorile materiale pe care le faci, trebuie să răspunzi. Nu este vinovat niciun parlamentar. De aceea avem 751 de funcţionari publici", a adăugat Zgonea.
În şedinţele precedente, plenul Camerei Deputaţilor a luat act de pierderea mandatelor lui George Becali şi Aurel Nechita.
Vacantarea postului lui Geroge Becali a fost publicată în Monitorul Oficial, însă Valeriu Zgonea a precizat că acest lucru a fost o eroare.
Becali a fost condamnat la 3 ani de închisoare, iar Nechita a fost declarat incompatibil.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”