Cameron vrea să exercite presiuni la Bruxelles pentru a limita accesul muncitorilor din UE

Premierul David Cameron a declarat, într-un interviu pentru BBC, că intenţionează să exercite presiuni la Bruxelles pentru a limita accesul muncitorilor din Europa în Marea Britanie şi că va transforma reducerea imigraţiei într-o prioritate a renegocierii relaţiei cu UE.

Urmărește
326 afișări
Imaginea articolului Cameron vrea să exercite presiuni la Bruxelles pentru a limita accesul muncitorilor din UE

Cameron vrea să exercite presiuni la Bruxelles pentru a limita accesul muncitorilor din UE - presă

Cameron a afirmat că Marea Britanie trebuie să schimbe modul în care imigranţii pot solicita beneficii sociale şi, în acelaşi timp, să limiteze numărul celor care vin în căutarea unui loc de muncă, teme incluse printre subiectele pe care Londra doreşte să le discute cu celelalte state membre UE, relatează site-ul Euractiv.

El a asigurat, în interviul pentru BBC, că toate opţiunile sunt pe masă în ceea ce priveşte presiunile pentru limitarea numărului de imigranţi din noile state membre UE.

Interviul a fost publicat în contextul temerilor Londrei în legătură cu un aflux masiv de muncitori români şi bulgari, în urma ridicării restricţiilor pentru cetăţenii din cele două state, la 1 ianuarie 2014. Euractiv reaminteşte că nu a avut loc o sosire spectaculoasă a cetăţenilor din cele două state în Marea Britanie şi, potrivit experţilor, impactul în urma ridicării restricţiilor va fi redus.

Pe fondul acestor temeri, Partidul Conservator al premierului Cameron a propus, la sfârşitul lunii trecute, un proiect de lege vizând reducerea accesului la beneficii sociale. Pachetul, care coincide cu ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, le va permite cetăţenilor europeni să solicite beneficii sociale doar după ce au stat trei luni în Marea Britanie.

Comentariile premierului intervin după disputa de luna trecută, când Partidul Liberal Democrat a condamnat propunerea Ministerului britanic de Interne de a limita la 75.000 pe an numărul imigranţilor din UE care pot veni în Marea Britanie.

Pe de altă parte, Cameron a insistat, în interviul pentru BBC, asupra faptului că Londra a obţinut deja progrese în discuţiile cu Bruxellesul vizând renegocierea poziţiei în UE, pe care doreşte să le finalizeze înainte de referendumul pe această temă, care ar putea avea loc până la sfârşitul anului 2017.

Cu toate acestea, şeful guvernului de la Londra a adăugat că mai sunt multe lucruri de făcut în ceea ce priveşte imigraţia şi a sugerat că doreşte să ridice problema în discuţiile cu Bruxellesul. "Avem nevoie de o schimbare în ceea ce priveşte solicitarea beneficiilor sociale, avem nevoie de schimbări în legătură cu libera circulaţie", a declarat premierul britanic. El a adăugat că guvernul de la Londra doreşte să rezolve toate aceste probleme în cadrul discuţiilor în vederea renegocierii relaţiei ţării cu UE, înaintea referendumului privind o eventuală ieşire a Marii Britanii din UE, care ar urma să fie organizat până la sfârşitul anului 2017.

Printre schimbările avute în vedere, premierul David Cameron a menţionat că va depune eforturi pentru a stopa accesul imigranţilor la beneficiile sociale pentru copii. "Nu cred că acesta este un drept şi este ceva ce dorim să schimbăm", a spus el.

De asemenea, în privinţa unir viitoare extinderi UE, premierul britanic a mai declarat că ţara sa va dori să obţină asigurări privind restricţii mai severe în legătură cu imigraţia, sugerând că, în caz contrar, Londra s-ar putea opune unor noi aderări. "Este absolut realizabil, deoarece, de fiecare dată când o nouă ţară se alătură Uniunii Europene, trebuie să fie unanimitate la masa Consiliului UE. Deci, Marea Britanie va fi în măsură să insiste în legătură cu condiţiile de aderare ale noilor membri, să insiste pentru un regim mai dur, mai robust", a spus Cameron.

În acest moment, Bruxelles-ul a lansat negocieri cu Muntenegru în vederea aderării la UE, iar discuţii în acest sens urmează să înceapă cu Serbia la 21 ianuarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici