Cătălin Dancu: Cerem CSM şi Ministerului Justiţiei verificări privind soluţiile adoptate în cazul lui Nicuşor Constantinescu

Avocatul lui Nicuşor Constantinescu cere CSM şi MJ declanşarea unor verificări în cazul procurorilor şi judecătorilor care au luat măsuri şi au adoptat soluţii în cauzele ce îl privesc pe clientul său, susţinând că organele judiciare şi instanţele pun la îndoială documente oficiale americane.

Urmărește
280 afișări
Imaginea articolului Cătălin Dancu: Cerem CSM şi Ministerului Justiţiei verificări privind soluţiile adoptate în cazul lui Nicuşor Constantinescu

Nicusor Constantinescu (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)

"Solicităm în mod public inspecţiei judiciare a CSM să înterprindă o anchetă de urgenţă asupra modului în care se desfăşoară actul de justiţie ce îl priveşte pe domnul Nicușor Constantinescu şi să se ia măsurile cele mai ferme, respectiv, acolo unde se constată încălcarea cu rea-credinţă a atribuţilor de serviciu a acelor implicaţi, să se ia măsuri pentru ca acestea să înceteze şi să nu se mai repete", se arată într-un comunicat de joi transmis de avocatul Cătălin Dancu agenţiei MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

Avocatul mai notează că solicită "ministrului de Justiţie să întreprindă în colaborare cu CSM o verificare a modului în care unii judecători români în mod cu totul bizar, încălcând spiritul tratatului semnat între România şi SUA în materie penală, pun la îndoială credibilitatea autorităţilor americane ce au depus documentele în apărare, ce îl privesc pe domnul Nicuşor Constantinescu".

Pentru a clarifica cele afírmate, arată avocatul, "precizăm doar faptul că nu în puţine situaţii procurori DNA pun la îndoială veridicitatea şi autenticitatea documentelor oficiale sosite din SUA, fie că vorbim de documente medicale emise de specialişti ai unor instituţii abilitate, fie că vorbim de contestarea documentelor apostilate în conformitate cu convenţia de la Haga şi supralegalizate de către autorităţile judiciare americane competente şi care în mod evident nu işi permit să dea valoare unor înscrisuri medicale fără ca acestea să fie reale".

"Este inadmisibil ca instituţia DNA-ului ce a fost felicitată tocmai de către Ambasada Statelor Unite la Bucureşti pentru obţinerea rezultatelor sale în lupta împotriva corupţiei din România să fie umbrită de activitatea anumitor procurori de maniera celor care sunt interesaţi cu atâta preocupare de arestarea domnului Nicuşor Constantinescu, încât îşi permit să facă inclusiv aprecieri medicale asupra unor diagnostice puse de specialişti redutabili şi uitând că legalitatea şi legitimitatea părăsirii teritoriului României a fost acordată însăşi de instituţia DNA", se mai arată în comunicatul citat.

Avocatul arată că "informează" prin acest comunicat de presă opinia publică şi autorităţile din România că a sesizat Departamentul de Stat al Statelor Unite, biroul procurorului general al Statelor Unite, cât şi Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, "de toate încălcările şi abuzurile săvârşite, cât şi despre atitudinea minoritară a unor judecători care îşi uită statutul independent şi imparţial şi care, în pofida tuturor probelor existente la dosar, pronunţă soluţii contradictorii inacceptabile în exercitarea cu bună-credinţă a actului de justiţie".

"Aşteptăm astfel ca toate instituţiile ce urmăresc buna aplicare a actului de justiţie să îşi facă datoria şi exprimăm prin această cale respectul total şi profesional faţă de toţi procurorii şi judecătorii, care chemaţi să analizeze situaţia domnului Nicuşor Constantinescu au înţeles să valorifice şi să evalueze în mod corect şi profesionist probele existente la dosar", se arată în finalul documentului.

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu (PSD) a primit mandat de arestare preventivă, după ce Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, în 7 august, decizia în acest sens luată de Tribunalul Capitalei. Hotărârea Curţii de Apel este definitivă.

Tribunalul Bucureşti dispusese, în 23 iulie, arestarea lui Nicuşor Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care preşedintele CJ Constanţa fumează la terasa unui restaurant din New York. În motivarea deciziei de arestare, Tribunalul Bucureşti a arătat că Nicuşor Constantinescu a încălcat în mod flagrant obligaţiile care i-au fost impuse în cadrul controlului judiciar, el neavând nicio justificare. În acelaşi document, judecătorul a mai spus că nu s-a făcut dovada necesităţii ca Nicuşor Constantinescu să rămână pe teritoriul altui stat pentru a se trata, precizând că există posibilitatea efectuării unui astfel de tratament şi în România.

În motivarea primei decizii de arestare, Tribunalul Capitalei spunea, despre conţinutul unei scrisori medicale depuse la instanţă de Nicuşor Constantinescu, că acesta se regăseşte, în mare parte, într-un email trimis de preşedintele CJ Constanţa doctorului care a emis documentul şi a cărui semnătură "diferă izbitor faţă de cea existentă pe alte înscrisuri".

După emiterea mandatului de arestare preventivă, Constantinescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. El a cerut în instanţă anularea deciziei de arestare preventivă luată de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, aceasta cerere urmând să se judece pe 12 septembrie la Tribunalul Bucureşti.

Pe numele lui Constantinescu a mai fost emis un mandat internaţional de arestare, după ce acesta nu a revenit în ţară în urma unei operaţii făcute în SUA. Măsura de arestare, dispusă de Tribunalul Capitalei, nu a fost însă menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, motiv pentru care mandatul a fost anulat.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri.

Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de 9 milimetri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici