„10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinşi băuţi sau drogaţi la volan. Iniţiativa mea legislativă a primit, astăzi, votul final la Camera Deputaţilor, fiind adoptată cu unanimitate, respectiv 256 de voturi
El precizează că, din momentul promulgării şi intrării în vigoare, oricine este depistat în trafic, la volan, conducând sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive, va primi, pe lângă condamnare şi interdicţia de a mai conduce un vehicul până la 10 ani.
„Este o mare realizare pentru mine pentru că, aşa cum am promis, am continuat planul de măsuri pentru reducerea numărului de morţi pe drumurile României, în încercarea de a o declasa de pe primul loc la decesele rutiere în Europa, în ultimii şapte ani. După Legea Anastasia, a venit, iată, ţinându-mi promisiunea, modificarea legislativă prin care şoferii prinşi cu alcoolemie mai mare de 0,8/mie sau drogaţi nu mai pot redobândi permisul în decurs de până la 10 ani”, încheie Cazanciuc.