Ce facilităţi fiscale vor avea firmele care donează alimente

Guvernul a adoptat, miercuri, un act normativ care prevede combaterea risipei alimentare, potrivit căruia operatorii economici donatori vor beneficia de facilităţi fiscale prin deducerea cheltuielilor cu alimente donate din impozitul pe venit.

Urmărește
1126 afișări
Imaginea articolului Ce facilităţi fiscale vor avea firmele care donează alimente

Firmele care donează alimente vor beneficia de facilităţi fiscale

”Este vorba despre reglementări privind risipa alimentară. Principalul obiectiv al acestui act normativ este combaterea risipei alimentare prin încurajarea donării de alimente.(...) Operatorii economici donatori vor beneficia de facilităţi fiscale în temeiul Codului fiscal, prin deducerea cheltuielilor cu alimentele donate din impozitul pe profit. Transferul alimentelor prin donare se poate face oricând, în utlimele 10 zile de valabilitate, până la atingerea datei durabilităţii minimale. Fac excepţie de la donare câteva alimente perisabile, cum ar fi sucurile de legume, fructe nepasteurizate, legume şi fructe pre-tăiate sau seminţele germinate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, după şedinţa de miercuri.

Operatorii economici nu vor putea dona, însă, orice tip de produs.

„Este interzisă donarea către consumatorul final a mai multor alimente perisabile microbiologic de origine animală: carnea şi organele proaspăt provenite de la bovine , caprine, păsări de curte, toate categoriile, carnea tocată, carnea preparată, laptele crud şi produsele din lapte crud, peştele, ouăle şi produsele din ouă crude. Totuşi aceste elemente pe care le-am menţionat pot fi donate către operatorii receptori de tipul cantine sociale sau altor unităţi de alimentaţie publică, în vederea transformării acestora, fără întârziere nejustificată, în produs finit destinat consumatorului final. Pe tot parcursul procesului de donare sunt şi vor fi respectate normele legate în vigoare privind siguranţa şi securitatea alimentară. Aceste norme metodologice au fost elaborate în urma consultărilor cu toate autorităţile publice responsabile în domeniul agroalimentar, dar şi cu reprezentanţi ai sectoarelor din domeniul mediului şi al asistenţei sociale”, a adăugat Nelu Barbu.

Actul normativ prevede aplicarea normelor metodologice din Legea nr 217/1016 privind diminuarea risipei alimentare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici