Prima pagină » Politic » Ceartă între europarlamentarii români. Victor Negrescu îi răspunde unui fost lider USR: Probabil că peste câteva luni vor uita și de Dominic Fritz

Ceartă între europarlamentarii români. Victor Negrescu îi răspunde unui fost lider USR: Probabil că peste câteva luni vor uita și de Dominic Fritz

Cearta din Parlamentul European dintre PSD și USR continuă, după ce social-democrații au acuzat reprezentanții români din grupul Renew Europe că mută scandalul intern pe Legea Integrității la nivel european. Totul a pornit de la un vot din Comisia LIBE, unde era discutată o rezoluție despre statul de drept.
Ceartă între europarlamentarii români. Victor Negrescu îi răspunde unui fost lider USR: Probabil că peste câteva luni vor uita și de Dominic Fritz
Sursă foto: Alexandru Dobre / Mediafax Foto
Coralia Frigea
04 sept. 2026, 10:12, Politic

Victor Negrescu, europarlamentar PSD, îi răspunde lui Dan Barna, după ce acesta a criticat social-democrații români că au făcut alianță cu AUR. De fapt, cearta nu este la primul episod, ci a început chiar de la Legea Integrității.

„Dan Barna, în calitate de președinte al USR, a depus o moțiune împreună cu AUR împotriva guvernului PNL-USR. A fost pentru prima dată când s-a încălcat cordonul sanitar împotriva extremismului. Acesta este un fapt. Dan Barna este cel care a girat AUR, iar acest lucru merită reamintit atunci când vorbește ipocrit despre delimitarea față de extremism și apropierea de Putin”, a răspuns Victor Negrescu, într-o postare pe Facebook.

Scandalul dintre partide pe Legea Integrității, mutat la nivel european

Social-democrații au acuzat anterior USR că au votat o rezoluție, într-o comisie din Parlamentul European, care ar fi pus în pericol valorile statului de drept din România. Grupul Renew Europe, din care europarlamentarii USR fac parte, nu a avut câștig de cauză.

USR ar fi vrut să-l susțină prin acest vot, de fapt, pe Dominic Fritz, președintele partidului.

„Dan Barna, ca șef al delegației USR în Renew, a susținut demersul pentru o rezoluție critică la adresa României. Noi ne-am opus politizării unei dezbateri europene care risca să transforme disputele interne într-un nou atac la adresa țării noastre. […] Dan Barna face parte din conducerea politică a unui partid care și-a schimbat succesiv liderii și direcțiile politice. […] Probabil că peste câteva luni vor uita și de Dominic Fritz”, mai spune europarlamentarul PSD.

„Războiul cănilor” din Parlamentul European

Dan Barna, fost lider al USR și în prezent europarlamentar, l-a acuzat pe Negrescu pentru că a împărțit căni nominale unor membri ai Parlamentului European.

„E frumos că ai trimis căni nominale prin Parlamentul European, dar hai să nu pretindem acum că tescovina e agheasmă”, a spus Barna, într-o postare pe Facebook.

Victor Negrescu, în reacție, a declarat că este mândru de acțiune și că a făcut-o ca să promoveze valorile românești.

„Cât despre căni, mă bucur că au rămas memorabile 🙂 Sunt produse în județul Alba și voi promova întotdeauna cu plăcere lucrurile bune făcute în România. Aici chiar nu avem de ce să ne certăm”, a răspuns social-democratul.

Legea Integrității a intrat în vigoare, iar, în următoarele săptămâni, Dominic Fritz, liderul USR, urmează să își piardă mandatul de primar al Timișoarei, după ce a fost condamnat pentru conflict de interese. Un amendament din lege, propus de social-democrați și declarat constituțional de CCR, are acest efect asupra demnitarilor condamnați definitiv.

Recomandarea video