Cine l-ar putea înlocui pe Ioan Botiş: Vezi care sunt cele patru nume vehiculate pentru funcţia de ministru al Muncii
Raluca Turcan, Claudia Boghicevici, Gheorghe Barbu, Marian Sârbu sunt numele vehiculate pentru a prelua funcţia de ministru al Muncii, în locul lui Ioan Botiş, care şi-a dat miercuri demisia, potrivit unor surse din PDL.

Cine l-ar putea înlocui pe Ioan Botiş: Vezi care sunt cele patru nume vehiculate pentru funcţia de ministru al Muncii
Surse din PDL au declarat, pentru MEDIAFAX, că pentru funcţia de ministru al Muncii sunt vehiculate numele democrat-liberalilor Raluca Turcan - vicepreşedinte al PDL, Claudia Boghicevici - deputat de Arad şi vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor, al cărei nume a fost menţionat şi la precedenta remaniere şi Gheorghe Barbu - secretarul general al Camerei şi fost ministru al Muncii, precum şi cel al lui Marian Sârbu - preşedintele UNPR şi fost ministru al Muncii.
Potrivit surselor citate, PDL vrea să păstreze portofoliul Muncii, în timp ce UNPR ar dori funcţia de ministru al Muncii.
Sursele citate au menţionat că o decizie va fi luată după consultarea cu preşedintele Traian Băsescu, aflat miercuri într-o vizită în Iordania.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, miercuri, că a demisonat din funcţie şi că demisia sa este una de onoare, el cerându-şi scuze pentru situaţia creată şi spunând că i-a informat încă de marţi pe premierul Emil Boc şi pe preşedintele Traian Băsescu privind intenţia de a renunţa la funcţie.
Conducerea Ministerului Muncii va fi asigurată interimar de către secretarul de stat Nicolae Ivăşchescu, acesta urmând să gestioneze doar problemele curente ale instituţiei până la nominalizarea, "în zilele următoare", a unui nou ministru, a anunţat, miercuri, premierul Emil Boc.
El a arătat că are în analiză mai multe persoane pentru postul de ministru al Muncii, dar că va formula o propunere în zilele următoare, după ce se va consulta atât cu colegii de partid, cât şi cu preşedintele Traian Băsescu.
Mai mulţi lideri PDL au precizat că, potrivit protocolului coaliţiei aflate la guvernare, portofoliul Muncii revine PDL.
Preşedintele executiv al UNPR Gabriel Oprea a declarat, miercuri, pentru gandul.info, că regretă ceea ce s-a întâmplat cu Ioan Botiş - care a demisionat de la conducerea Ministerului Muncii - dar întotdeauna a considerat că Marian Sârbu este cel mai bun pentru a prelua acest portofoliu.
"Regret ce s-a întâmplat cu Ioan Nelu Botiş, care a fost un profesionist, dar am susţinut întotdeauna că Marian Sârbu, colegul meu, este cel mai bun pentru a conduce ministerul Muncii", a declarat Oprea pentru gandul.info.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului