„Grupul parlamentar USR solicită participarea domnului Ion-Marcel Ciolacu, prim-ministru al României, în vederea unei dezbateri politice organizate la Ora prim-ministrului în data de 7 octombrie 2024, în legătură cu prezentarea în faţa Parlamentului a rezultatului planului Guvernului Cioacu de reducere a risipei în aparatul bugetar, atât în administraţia centrală, cât şi în cea locală, companii de stat şi instituţii autonome, plan ce a fost anunţat şi reglementat încă din septembrie 2023 prin asumarea răspunderii Guvernului ăpe proiectul de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung”, potrivit solicitării USR, aprobată în şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.
Solicitarea a fost anunţată în urmă cu o săptămână de liderii USR.
„În urmă cu aproape un an de zile, Marcel Ciolacu ne explica, de la tribuna Parlamentului, cum termină el cu şmecheria în România şi cum demarează cea mai ambiţioasă reformă a aparatului bugetar de după Revoluţie. Se angaja să reducă risipa bugetară, să comaseze şi chiar să desfiinţeze instituţii, să elimine mii de posturi de şefi, cu tot cu şoferii, secretarele şi consilierii lor. Este timpul ca Marcel Ciolacu să vină din nou în Parlament, să ne spună ce a făcut din toate acestea şi, mai ales, să prezinte cifre concrete ale economiei pe care a făcut-o la bugetul de stat”, declara Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR.