Ciolacu, mesaj războinic pentru evazionişti: Voi veni peste voi!

Premierul Marcel Ciolacu anunţă, marţi, că va revizui propunerile venite de la ANAF şi Ministerul Finanţelor legate de plăţile cash. „Am însă un mesaj pentru evazioniştii care au profitat de această discuţie din spaţiul public: voi veni peste voi”.

Urmărește
592 afișări
Imaginea articolului Ciolacu, mesaj războinic pentru evazionişti: Voi veni peste voi!

Ciolacu, mesaj războinic pentru evazionişti: Voi veni peste voi!

„Am spus că voi fi mereu alături de micii întreprinzători şi de oamenii simpli, fără excepţie. În ultimele zile am avut mai multe discuţii cu aceştia, cât şi cu mediul de afaceri şi cu reprezentanţii sistemului bancar. Şi mi-au spus anumite lucruri de bun simţ legate de măsurile venite de la ANAF şi Ministerul Finanţelor legate de cash. Aceşti oameni nu sunt evazionişti, ci sunt cei pe umerii cărora se sprijină această ţară! Prin urmare, în prima şedinţă de Guvern voi revizui propunerile venite de la ANAF şi Ministerul Finanţelor, pentru că datoria mea este să intervin atunci când lucrurile o iau într-o direcţie greşită. Vocea oamenilor, a gospodarilor din mediul rural, a tuturor românilor este auzită de Guvern”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.

El precizează că toate limitele actuale de cash vor fi menţinute, atât la persoanele fizice, cât şi la cele juridice.

„Cu două excepţii: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi. Am însă un mesaj pentru evazioniştii care au profitat de această discuţie din spaţiul public: voi veni peste voi! Voi veni şi vă voi scoate din vămi, vă voi scoate din birourile instituţiilor statului, vă voi scoate de peste tot! Aşa cum am început războiul cu cei care distrug vieţile oamenilor cu păcănelele, nici voi nu veţi scăpa”, încheie Ciolacu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
ciolacu,
cash,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici