„De parcă mai interesează pe cineva ce spune PSD”, a fost reacţia premierului Florin Cîţu când un jurnalist a încercat să îl întrebe, luni, ce părere are despre faptul că social-democraţii au decis să depună moţiunea de cenzură când vor avea cele 234 de voturi necesare pentru ca aceasta să treacă.
Premierul a spus că nu există varianta ca unii parlamentari liberali să voteze moţiunea de cenzură.
„PNL este un partid care va ieşi unit din aceste alegeri. Am început la drum cu un grup mic în spatele meu. Am spus că voi construi. Construiesc o echipă. După 25 septembrie veţi vedea un PNL puternic, care se va lupta cu inamicul nostru numărul 1 – PSD”, completează Cîţu.
PSD a decis să depună moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu când va avea cele 234 de voturi necesare pentru ca aceasta să treacă, a anunţat preşedintele formaţiunii, Marcel Ciolacu. El precizează că, în prezent, Opoziţia dispune 204 voturi.
„Din punctul nostru de vedere s-a ajuns prea departe. Pe de o parte au îngheţat toate veniturile românilor, salarii, pensii şi alocaţii. Pe de altă parte, avem cea mai mare explozie de preţuri, total necotrolată şi fără să vină cu nicio soluţie guvernul. Am decis cu unanimitate de voturi în cadrul Consiliului Politic Naţional că vom depune moţiunea de cenzură în momentul în care vom avea cee 234 de voturi necesare să treacă această moţiune”, anunţă Marcel Ciolacu.