„Am citit postarea-replică a „colegului” Marcel Ciolacu. Dacă ar fi să-i răspund în acelaşi fel, aş putea spune că nu cred că a citit-o înainte de a fi postată. Nu o fac pentru că nu vreau să alimentez starea de nervozitate a unui premier PSD pus în faţa unor situaţii care implică termenul de MALPRAXIS”, spune preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.
El face o ironie, după ce, anterior, joi, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a încurcat când a vorbit despre malpraxis şi a ieşit termenul „malsprasi”.
Ciucă spune că este „ridicol” ca Marcel Ciolacu să vorbească despre cărţi, când are de gestionat criza de la Spitalul „Sf. Pantelimon”.
„Ridicolul situaţiei vine din insistenţa lui Marcel Ciolacu de a purta dezbateri despre cărţi. Tragicul vine din situaţia de la spitalul Pantelimon relevată de anchetă, care, o repet, cere acţiuni şi responsabilitate guvernamentală. Insist ca premierul să se aplece asupra problemei, nu să vorbească despre cărţi şi marketing politic. Are o criză uriaşă de gestionat”, a mai spus Ciucă, pe Facebook.
Premierul a spus, anterior, că jignirea nu înseamnă deloc onoare, la fel cum nici jocul de glezne sau proba de panotaj – viteză nu sunt probe olimpice, nici măcar în politică, referindu-se la liderul PNL, Nicolae Ciucă.
„România are nevoie de lideri coerenţi şi, mai ales, consecvenţi! Atacurile isterice sunt apanajul oamenilor politici slabi şi disperaţi, nu al bărbaţilor de stat, de la care lumea aşteaptă soluţii la problemele lor. Să te prăbuşeşti aşa, după ce ai bătut marşul
El spune că justiţia trebuie să facă lumină în cazul de la Spitalul Sf. Pantelimon.