Prima pagină » Politic » Ciucă îşi face măciucă: vrea coalizarea forţelor de dreapta pentru a-l susţine la prezidenţiale

Ciucă îşi face măciucă: vrea coalizarea forţelor de dreapta pentru a-l susţine la prezidenţiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că a deschis discuţiile cu partidele de dreapta pentru a-l susţine la alegerile prezidenţiale din iarna acestui an.
Ciucă îşi face măciucă: vrea coalizarea forţelor de dreapta pentru a-l susţine la prezidenţiale
Laura Buciu
01 aug. 2024, 16:27, Politic

Întrebat de jurnalişti dacă va sta la masă cu Elena Lasconi, Ludovic Orban şi alţi lideri de drepta, Nicolae Ciucă a spus că a deschis acest dialog.

„Am deschis dialogul punerii laolaltă a forţelor de dreapta. PNL e cea mai puternică forţă de dreapta din România. (…) Am discutat permanent în această perioadă, vom continua, e o perioadă de vacanţă, fiecare dintre partenerii noştri sunt plecaţi sau fiecare cu problemele lor, în momentul în care o să gpsim o aliniere a timpului o să (… discutăm – n.r.). Putem discuta despre un proiect politic care să vizeze o linie de abordare comună a alegerilor prezidenţiale, parlamentare”, a spus Ciucă.

Întrebat, în continuare, dacă va cere susţinere pentru candidatul Nicolae Ciucă în general sau doar pentru turul 2, preşedintele PNL a spus că „ambele opţiuni sunt de discutat”.

Despre o guvernare cu PSD după alegerile din iarna acestui an, Ciucă a spus: „am reiterat de fiecare dată: în acest moment e prematur, se vor încheia alegerile, vom vedea care e rezultatul, ceea ce îşi vor dori românii de la partidele politice. Atât timp cât intenţionăm să avem o guvernare de dreapta…”, a mai spus Ciucă.