„România este o ţară sigură şi un partener de încredere al Statelor Unite ale Americii, iar numirea noului ambasador la Bucureşti, doamna Kathleen Ann Kavalec, oferă încredere că relaţiile noastre, mai ales cele economice, vor continua să se dezvolte. Principalul motor de creştere economică sustenabilă îl reprezintă punerea în aplicare a reformelor şi investiţiilor finanţate prin Planul de Redresare şi Rezilienţă, la care se adaugă cele disponibile prin Cadrul Financiar Multianual şi de la bugetul de stat. Este un context ce deschide României noi oportunităţi de investiţii orientate către digitalizare, energie, infrastructură, mediu şi sănătate, sectoare care vor contribui la modernizarea ţării şi îmbunătăţirea vieţii oamenilor”, a spus premierul la Forumul AmCham CEO Business.
Acesta a spus că Guvernul pregăteşte un volum de investiţii fără precedent pentru consolidarea sistemului energetic, diversificarea surselor de energie, producerea energiei din surse regenerabile şi creşterea eficienţei energetice.
„Preocuparea pentru partea de investiţii finanţate din PNRR este dublată de atenţia pe care o acordăm reformelor, mai ales în contextul în care aplicarea acestora ne aduce mai aproape de un obiectiv strategic – aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Guvernul României şi-a asumat angajamentul prin componenta de reformă fiscală din PNRR, de a alinia sistemul de impozitare cu actuala şi viitoarea etapă de dezvoltare economică a României, prin îmbunătăţirea structurii veniturilor fiscale, precum şi eliminarea distorsiunilor şi lacunelor din sistemul fiscal”, a adăugat şeful Guvernului.
„România are resurse, forţă de muncă bine pregătită şi potenţial să performeze cel puţin în trei domenii: agricultură, sector în care ştiu că se regăsesc multe investiţii cu capital american, energie şi IT&C”, a mai spus Nicolae Ciucă.
El a precizat că stabilitatea politică, economică, predictibilitatea şi alinierea politicilor la strategiile europene şi euroatlantice, trăinicia Parteneriatului Strategic sunt garanţii suplimentare că România este o destinaţie de afaceri sigură şi atractivă pentru investitori.