„Această reorganizare administrativ teritorială trebuie înfăptuită cu înţelepciune. Sunt foarte mulţi care vorbesc despre comasarea comunelor, înfiinţare de regiuni, desfiinţare de judeţe fără să cunoască în mod real istoria şi evoluţia societăţii româneşti sau marile trenduri de dezvoltare urbană agregată”, afirmă Nicolae Ciucă la Summit-ul Autorităţilor Publice Locale din România.
El spune că România are nevoie de realizarea unor proiecte mari de investiţii prin rodarea parteneriatelor locale la nivel de consorţii şi zone metropolitane.
„Proiectele mari de investiţii vor deveni temelia puternică a unei reale reorganizări administrativ-teritoriale. Una care nu este decisă arbitrar de la centru, ci una care ţine cont de colaborarea firească a unor autorităţi locale care fac parteneriate pentru înfăptuirea binelui comun. Tocmai de aceea, elaborarea acestor documente de planificare şi transpunerea acestora în baze de date spaţiale ne vor oferi imaginea de ansamblu asupra întregului teritoriu şi asupra întregii populaţii a României. Vom putea înţelege mult mai bine legăturile între judeţe şi regiunile de dezvoltare stabilite la nivelul Agenţiilor de Dezvoltare Regională. Vom putea interveni chirugical, rapid şi eficient unde este nevoie de investiţii şi nu vom mai aproxima nevoile de dezvoltare”, încheie Ciucă.