COMENTARIU: Cum a ajuns România monedă de schimb în chestiunea Schengen

La fel ca şi în valul de reacţii faţă de Olanda şi Suedia, celelalte ţări care se opun, acum au apărut apeluri la boicotarea companiilor austriece, comentarii despre profiturile mari făcute aici de tăietorii de păduri, comercianţii cu petrol sau bancherii austrieci, acuzaţiile că de fapt Austria e cu ruşii şi de asta pune beţe în roate României, ba chiar îndemnuri la naţionalizarea firmelor deţinute de austrieci.

Explicaţia e că pentru mulţi români, aderarea la Schengen pare un capăt de drum, un sfârşit al unei poveşti limitate strict la dreptul României de a avea acces acolo unde trebuia să se afle de mult. Cum a zis fostul ministru Varujan Vosganian, în perioada aderării la UE, României i s-a promis că faza de tranziţie cu MCV şi pregătirea pentru spaţiul Schengen va fi foarte scurtă, dar s-a lungit apoi de la an la an sub diverse pretexte. Privită din unghiul occidentalilor însă, în special al celor mai alarmaţi de perspectiva unei explozii a migraţiei din cauza războiului din Ucraina şi a crizei economice, extinderea spaţiului Schengen cu trei ţări nu e deloc un capăt de drum, ci încă o fază a unui proces riscant de fragilizare a unor graniţe şi aşa fragile, ale UE ca întreg şi ale fiecărei ţări în parte.

Ministrul de interne Lucian Bode spune că a fost asigurat de omologul său austriac Gerhard Karner că „ultimele declaraţii pe subiectul Schengen nu sunt îndreptate împotriva României, ci subliniază nevoia de acţiune urgentă în privinţa gestionării provocărilor migraţioniste care afectează Austria”. Karner spunea adevărul, chiar dacă doar parţial. Pentru Austria, momentul deliberărilor de la Bruxelles pe tema extinderii Schengen a fost un prilej de a forţa discutarea de către Comisia Europeană a chestiunii imigraţiei ilegale, inclusiv cea prin ruta Balcanilor de Vest. Conform presei austriece, Karner vrea să voteze contra aderării Bulgariei, a României şi a Croaţiei la spaţiul Schengen dacă Comisia Europeană nu va pune problema pe ordinea de zi şi nu va găsi o soluţie comună pentru UE.

Ministrul Karner vrea să facă astfel presiuni asupra Europei, cerând ca liderii UE „să vină în sfârşit cu propuneri despre cum putem rezolva situaţia azilului”. Aceeaşi linie dură a fost adoptată şi de ţările scandinave, în primul rând de Suedia, în timp ce Olanda e clar împotrivă, arată publicaţii ca Kurier şi Meinbezirk, care notează că migranţii care intră în Austria venind din Tunisia, de pildă, călătoresc din ce în ce mai mult cu avionul pe ruta Istanbul-Belgrad-Ungaria, iar de acolo cu trenul sau maşina spre vestul şi nordul Europei. Anul acesta, până în octombrie, peste 89.000 de migranţi au cerut azil în Austria, în principal afgani, indieni, sirieni şi tunisieni, iar Viena a emis aproape 60.000 de avize negative.

Extinzând perspectiva, vedem că aceeaşi chestiune dă mari dureri de cap tuturor ţărilor occidentale vizate de migranţi. Electoratele din Italia şi Suedia s-au orientat spre partidele de dreapta exact din cauza crizei migraţiei, iar tendinţa de favorizare a partidelor cu o linie dură faţă de străinii de orice fel (migranţi ilegali, import legal de forţă de muncă, refugiaţi de război) va continua, ţinând cont că şi războiul, şi criza economică sunt abia la început. La sfârşitul lui octombrie, noul guvern suedez a anunţat o înăsprire a politicii de imigraţie, urmând să reducă drastic cota de refugiaţi care intră în ţară de la 5.000 la 900 pe an, să ia în considerare abolirea sistemului care acordă rezidenţă permanentă migranţilor şi posibila expulzare în ţările de origine a străinilor care „nu s-au integrat”.

Mai departe, e adevărat că România are o pondere mică în afluxul de migranţi care folosesc ruta Balcanilor de Vest, numai că preocuparea vesticilor e că ruta respectivă tinde să atragă acum mai mulţi, în dauna rutelor prin Mediterana, şi că fenomenul se va accentua în timp. Agenţia europeană de control al graniţelor, Frontex, a raportat la 14 noiembrie că numărul migranţilor care au intrat ilegal în Europa de anul trecut până acum a crescut cu 77%, ajungând la cel mai mare nivel din 2016. Ei intră în UE venind nu doar pe ruta Mediteranei, ci şi pe uscat, ruta Balcanilor de Vest fiind acum cea mai activă, cu 128.438 de migranţi ilegali, în creştere cu 168% faţă de anul trecut. Pe ruta Mediteranei Centrale au sosit 85.140 (mai mulţi cu 59%), pe ruta Mediteranei de Est 35.343 (mai mulţi cu 122%), în timp ce sosirile prin ruta Mediteranei de Vest şi cea vest-africană au scăzut faţă de anul trecut.

În urmă cu câteva săptămâni, România, Bulgaria şi Croaţia au fost printre cele nouă ţări care au acceptat să primească două treimi dintre cei 234 de migranţi aduşi în Franţa de nava Ocean Viking. Cei primiţi sunt numai dintre cei declaraţi eligibili pentru azil, restul fiind retrimişi în ţările de origine. Acesta e un model pe care Franţa şi Germania l-ar putea propune esticilor, în special recalcitranţilor ca Ungaria şi Polonia, pentru viitoarea politică de azil europeană: aşa cum vesticii au acceptat să preia refugiaţi ucraineni, chiar când aceştia intrau în UE prin est, la fel şi esticii ar urma să accepte acum să preia migranţi africani şi asiatici, chiar când aceştia intră în UE prin vest. Pentru vestici, câştigul unui astfel de sistem ar fi că s-ar mai diminua din riscul ascensiunii la putere a unor partide complet ostile imigraţiei, cu politici suveraniste şi protecţioniste; pentru estici, câştigurile ar ţine de obţinerea unor posibile fonduri în plus sau, în cazul candidatelor la Schengen, de aprobarea aderării.

Faptul că restul ţărilor occidentale vizate nu vorbesc aşa tare despre asta şi nu şantajează Comisia Europeană cu blocarea extinderii Schengen reflectă pur şi simplu doar orientarea progresistă şi promigraţie a conducerii UE, în frunte cu Franţa şi cu Germania (despre a cărei ministră de interne, social-democrata Nancy Faeser, presa austriacă notează că l-a sunat pe Karner în încercarea de a-l aduce la sentimente mai bune). În plus, minimalizarea publică a problemei migraţiei face parte din răspunsul UE la războiul declanşat de Rusia, pentru că orice alarmă pe această temă ar însemna o recunoaştere a încă unui impas în care se află UE din cauza războiului, pe lângă criza energiei. Publicaţiile americane vorbesc însă deschis despre asta. „Vladimir Putin a creat o nouă armă contra Vestului: peste 6 milioane de refugiaţi ucraineni au căutat un adăpost în ţări ale UE, iar acum sunt urmaţi de un nou val din ţările afectate de lipsa de cereale din Ucraina”, scria în iulie Foreign Policy.

De asta preşedintele Iohannis sugerează acum corect că nu-i un capăt de ţară dacă o să fie o amânare, că nu-i nicio grabă dacă aderarea la Schengen n-o să se decidă la Consiliul JAI din 8 decembrie, ci se mai amână cu una sau două luni. Acesta ar fi un interval rezonabil de negociere pe tema unei decizii privind politica de imigraţie a UE, fiindcă despre asta e vorba. „Sunt state membre din Uniune care mai au întrebări pentru noi, care mai au întrebări pentru sistemul Schengen”, a spus Klaus Iohannis. Sistemul Schengen este într-adevăr problema: din punctul de vedere al unor ţări ca Olanda, Austria sau Suedia, existenţa însăşi a acestei zone n-a făcut decât să mărească aria de vulnerabilitate a ţărilor UE căutate de migranţi.

Până atunci, acuzaţiile legate de cât de răi sunt austriecii şi vesticii ori cât de slabi sunt românii fiindcă nu pun piciorul în prag o să continue, tocmai fiindcă ele îndepărtează cu succes discuţia de ceea ce frige cu adevărat Europa în chestiunea migraţiei viitoare. Cel mai interesant a fost Andrei Caramitru, ex-consilier al fostului lider USR, care a promis pe Facebook că dacă Austria nu ne susţine cu Schengen, o să dea în vileag infractorii financiari din companiile austriece cu afaceri în România, care n-o să poată scăpa nicicum, fiindcă „Kovesi e la Bruxelles şi există şi Interpol pentru chestii de astea”. Promisiunea lui a atras o mulţime de comentatori bucuroşi că, iată, vine şi un tip „de la USR” să reclame nişte lucruri care până acum erau doar specialitatea AUR. I-a comentat până şi un expert din BNR, care însă l-a sfătuit concis: „Nu fi şoşoc. Să dai în capitalul austriac când îţi controlează atâtea industrii e echivalent cu lovitura teslei. Mult mai dăunător decât lipsa Schengen”.