COMENTARIU | Lelia Munteanu: Preşedintele Trump către Iohannis: Nu mă căuta, o să te caut eu

Emoţie mare pe ambii versanţi ai propagandei de la Bucureşti: preşedintele Statelor Unite i-a scris preşedintelui României!

Şi-a aruncat din cârcă Donald J. Trump toate problemele lumii, toate încurcăturile lui, l-a dat încolo de tweetuit, s-a aşezat în celebrul fotoliu din Biroul Oval şi… şi-a aprins un trabuc, era să zic. No. S-a gândit la prietenul său Klaus Iohannis, din ţara aceea, mică, dar agitată, cu capitala la Budapesta, cu resurse de gaze naturale în Marea Neagră. S-a gândit la clipele minunate petrecute împreună pe peluza Casei Albe, în iunie anul trecut.

Şi tot gândindu-se Trump aşa - între timp, o haită de consilieri rupea clanţa cu probleme minore, cum ar fi războiul şi pacea, vicepreşedintele Mike Pence forţa cercevelele, făcându-i semnne disperate că a întârziat la brunch-ul cu rugăciune al evangheliştilor, John Bolton, consilierul pe probleme de Securitate Naţională agita cu furie ciornele unor ameninţări cu foc - i-a venit o idee: să-i scrie preşedintelui Iohannis.

I-ar fi spus multe, dar nu ştia cu ce să înceapă…

Mă puteţi acuza de ticăloşie, dar nu mă jigniţi bănuindu-mă de naivitate.

Scrisoarea lui Trump către Iohannis ar fi receptată, poate, ca o ofensă, dacă preşedintele nostru ar da mai des pe la Cotroceni. Din fericire, între un concediu şi o vacanţă, se adună un vraf de scrisori pe care să vrea şi nu le poate citi între o vacanţă şi un concediu.

Ce spune Trump (mai exact, cel care a redactat rândurile pe care le-a semnat întâiul lider al lumii): n-am putut avea în iulie bilaterala promisă, în marja Summitului NATO de la Bruxelles, au fost alţii mai importanţi cu care a trebuit să mă întâlnesc. N-o să ne vedem faţă către faţă nici peste unsprezece zile, la Adunarea Generală ONU, dar nu deznădăjdui, o să-ţi comunic la momentul potrivit când.

Depeşa (nu cred că are lungimea unei scrisori, ci mai degrabă concizia unei telegrame) pare a fi răspunsul negativ la o solicitare de întrevedere.

Mesajul acesta succint de la Washington e, de fapt, o agregare de mesaje. Nici nu vreau să mă gândesc cine i-a sugerat geniului stabil să-l semneze, în forma în care e scris: nu mă căuta, o să te caut eu când o să am chef sau timp destul. Cine i-a sugerat? Nişte apropiaţi, ca să-l parafrazez pe Klaus Iohannis (“nişte evrei”).

Nu uit cât l-a gâdilat, cât l-a giugiulit diplomatic Trump pe James Ernesto Morales Cabrera, preşedintele Guatemalei, când acesta s-a repezit să mute primul ambasada de la Tel-Aviv la Ierusalim.

Aproape aş paria că la New York, peste nici două săptămâni, în marja Adunării Generale ONU, preşedintele Americii va avea o călduroasă întâlnire bilaterală cu Roch Marc Christian Kaboré, preşedintele Burkinei Faso, care a promis ferm că mută ambasada la Ierusalim, doar că momentan nu-şi poate lua ochii de la ceea ce pare a fi o lovitură de stat în desfăşurare.

Zisa scrisoare a lui Donald J. Trump către Klaus Iohannis n-ar trebui să ne frustreze. Nu e adresată românilor. Chiar dacă avem ce merităm. Mai exact, referindu-mă strict la preşedintele României, n-avem. Să mă ierte, dacă vorbesc cu păcat şi dacă strategia domniei sale este ca, în primul mandat, să se prezerve intens pentru al doilea.