- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Comisia Europeană solicită României şi altor state să finalizeze revizuirea planurilor privind apa
Comisia Europeană a decis să iniţieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României şi altor 15 state pentru că nu şi-au finalizat revizuirea planurilor de management al bazinelor hidrografice conform obligaţiilor ce le revin.
Comisia Europeană solicită României şi altor state să finalizeze revizuirea planurilor privind apa
Scrisori au fost trimise Belgiei, Bulgariei, Croaţiei, Ciprului, Danemarcei, Greciei, Irlandei, Lituaniei, Luxemburgului, Maltei, Poloniei, Portugaliei, Slovaciei, Sloveniei şi Spaniei, iar obligaţiile revin în temeiul Directivei-cadru privind apa (Directiva 2000/60/CE) şi/sau a planurilor de gestionare al riscului de inundaţii conform cerinţelor din Directiva privind inundaţiile (Directiva 2007/60/CE). Ambele directive impun statelor membre să îşi actualizeze planurile de gestionare privind bazinele hidrografice şi, respectiv, riscul de inundaţii şi să raporteze o dată la şase ani. Planurile de management al bazinelor hidrografice includ un program de măsuri care sunt esenţiale pentru a asigura o stare bună a tuturor corpurilor de apă, astfel cum se prevede în directivă. Planurile de gestionare a riscului de inundaţii sunt elaborate pe baza hărţilor care prezintă potenţialele consecinţe negative asociate scenariilor de inundaţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
ICC emite mandat de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Gestionarea durabilă a apei este un element central al Pactului verde european. Următoarele state membre nu şi-au îndeplinit obligaţiile care le revin în temeiul uneia sau al ambelor directive. Prin urmare, Comisia trimite o scrisoare de punere în întârziere acestor 16 state membre, care au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele semnalate. În absenţa unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.
Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO