CONFLICT ÎN PDL: Preda: Singurul lucru pe care-l poate cere Voinescu - să fie dat afară. Voinescu: Preda există?
Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda l-a acuzat pe Sever Voinescu de "trădarea" partidului şi a susţinut că singurul lucru pe care îl poate cere acesta este să fie dat afară, Voinescu replicând: "Cine e acest Cezar Preda? Ca să-l pot băga în seamă trebuie întii să mă asigur că există. Există?".

Cezar Preda (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)
"Singurul lucru pe care-l poate cere Sever Voinescu este să fie dat afară repede din partid! Pentru ce ne trebuie şase luni pentru a-i da afară din partid pe toţi trădătorii care au făcut campanie împotriva partidului şi în favoarea adversarilor politici? Acesta este răspunsul corect la întrebările trădătorilor sau neimplicaţilor în această bătălie grea din 9 decembrie", a declarat Cezar Preda, pentru RTV, după ce Sever Voinescu a cerut urgentarea organizării congresului PDL.
Cezar Preda îl acuză pe Voinescu de faptul că în campania electorală a susţinut candidatura fostului deputat PDL Maria Stavrositu chiar şi după ce aceasta a decis să candideze din partea PPDD.
Replica lui Sever Voinescu a venit pe Facebook: "Să vezi. Mă trezesc de dimineaţă şi la clipa dulce a cafelei, dau buzna la telefon o grămadă de tineri şi tinere din presă să mă anunţe că un anume Cezar Preda strigă la mine, dă cu picioarele, se înfoaie, sare să muşte şi că ce zic eu. Zic: «Cine-i Cezar Preda?» şi mă gândesc că o fi o nouă farsă din acelea cu care se mai îndeletniceşte presa uneori, când nu sunt subiecte şi vor să mai anime ştirile. «Cezar Preda de la Buzău», vine precizarea. Tot nu ştiu. Stau şi mă gândesc cine-o fi. De când am intrat în politică, am cunoscut mulţi oameni. Câţiva politicieni - nu e printre ei. Câţiva oameni de administraţie - nu e printre ei. Câţiva oratori - nu e printre ei. Câţiva făcători de legi - nici printre ei nu e. E drept, am cunoscut şi multă pleavă guralivă, golănaşi, zurbagii, făcători zgomotoşi ai nimicului, dar mulţimea asta e atât de pestriţă în memoria mea încât greu pot identifica chipuri. Vă rog să mă ajutaţi să-mi amintesc cine e acest Cezar Preda - ca să-l pot băga în seamă trebuie întâi să mă asigur că există. Există?".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

