„Nu-mi place şi nu mi-au plăcut niciodată candidaturile unice, prin urmare este necesar să existe acest spirit competiţional, pe care eu l-am sprijinit în partid întotdeauna”, a declarat Constantin Niţă, adăugând că, dacă va câştiga această funcţie, va renunţa la cea de preşedinte al PSD Braşov.
Întrebat de jurnalişti dacă are susţinerea organizaţiilor PSD, având în vedere că Valeriu Zgonea, contracandidatul său până în acest moment, are susţinerea a peste 30 de filiale social-democrate, Niţă a declarat că „votul este la cei 4500 de delagaţi”.
„Dacă Zgonea are susţinerea a peste 30 de organizaţii e foarte bine, apreciez foarte mult lucrul acesta, dar votul este la cei 4500 de delegaţi”, a arătat Niţă.
De asemenea, Niţă a fost întrebat de ce ar fi mai bun decât Valeriu Zgonea, iar replica sa a fost: „Dar de ce aş fi mai slab decât Valeriu Zgonea… La experienţa pe care o am în partid, la ceea ce am făcut şi în economie, la programele pe care le-am făcut pentru partid, cred că sunt competent pentru acest post”.
Cât despre o susţinere pentru funcţia preşedinte executiv din partea liderului PSD Liviu Dragnea, Niţă a declarat că nu ştie, dar că preşedintele PSD „trebuie să fie imparţial”.
„Cred că domnul Dragnea trebuie să fie imparţial în această competiţie, că, dacă ne stabilim dinainte prietenii, atunci nu mai e competiţie corectă”, a arătat el.
Constantin Niţă a adăugat că şi-a depus candidatura şi pentru funcţia de vicepreşedinte al PSD.
Candidatura lui Niţă vine după ce, unor surse, acesta şi-ar fi dorit să se înscrie în cursa pentru un post de prim-vicepreşedinte, fiind susţinut de organizaţia PSD Braşov.
În urma discuţiilor din Comitetul Executiv Naţional, cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte avansate în PSD nu au mai fost înfiinţate, astfel încât Niţă ţinteşte acum a doua poziţie din partid.
În cursă s-a mai înscris şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
„Domnul Niţă este un vechi membru de partid, are aceeaşi vechime ca şi mine şi este un om care a consolidat acest partid şi în opoziţie, şi la guvernare. E un om pe care îl consider prietenul meu şi mă bucur că a luat decizia să candideze. Suntem două generaţii diferite, dar până la urmă dorim acelaşi lucru, pe care l-a anunţat Liviu Dragnea, şi anume modernizarea partidului şi aşezarea pe o altă cultură politică”, a declarat Valeriu Zgonea, înaintea începerii şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, ca reacţie la decizia fostului ministru PSD de a candida.
Zgonea a precizat că are susţinerea a 40 de organizaţii PSD.
„Din discuţiile pe care le-am avut, am vorbit cu toţi (…), am cerut susţinerea, am primit 40 de susţineri. A avea o susţinere nu înseamnă a avea voturi în Congres”, a arătat Zgonea.