Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu: Numele meu sau al ALDE nu se va asocia în vreo construcţie cu Băsescu, personaj ipocrit

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu respinge o eventuală construcţie politică ''în prezent şi în viitor'' a partidului pe care îl conduce cu fostul şef de stat Traian Băsescu, atacându-l pe acesta pe motiv că ar fi apărător ''ipocrit'' al statului de drept.

Urmărește
1069 afișări
Imaginea articolului Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu: Numele meu sau al ALDE nu se va asocia în vreo construcţie cu Băsescu, personaj ipocrit

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu: Numele meu sau al ALDE nu se va asocia în vreo construcţie cu Băsescu, personaj ipocrit (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)

''Nici în prezent şi nici în viitor, numele meu sau al ALDE nu se va asocia în vreo construcţie politică cu Traian Băsescu, aşa cum insinuează o serie de politruci dornici să inducă derută în electorat'', susţine Tăriceanu într-o declaraţie politică remisă joi MEDIAFAX.

Clarificările despre ''delimitarea taberelor care se vor înfrunta în această toamnă'' vin după ce în spaţiul public au apărut speculaţii privind o eventuală colaborare între cele două partide, având în vedere tonul mai degrabă curtenitor al declaraţiilor publice din ultimele săptămâni ale liderilor Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu, dar şi după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, şi-a reiterat public sprijinul pentru copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi pentru parteneriatul ALDE-PSD.

''Noi, liberalii, nu putem uita cum a fost umilită voinţa majorităţii poporului român, când votul său zdrobitor exprimat la Referendumul de demitere din 2012 a fost anulat în mod mai mult decât suspect printr-o erată a Curţii Constituţionale. Noi, liberalii, nu putem uita că părintele care a crescut statul mafiot timp de două mandate este Traian Băsescu. Acum, acelaşi personaj se prezintă în mod ipocrit ca un apărător al Justiţiei şi al statului de drept, în contradicţie flagrantă cu autodenunţul său public făcut nu demult la un post de televiziune. A avut destul timp ca Preşedinte şi rezultatele s-au văzut. Reamintesc naivilor care l-au urmat în PMP că Băsescu şi-a ”ucis” toţi colaboratorii după ce s-a folosit de ei în propriul interes'', subliniază preşedintele Senatului.

El îl acuză pe Băsescu că ''încearcă să treacă PMP de pragul electoral nu pentru a contribui la binele comunităţii'', ci pentru că vrea ''să-şi creeze un instrument politic cu care să-şi negocieze conform cutumelor statului mafiot propria libertate şi a apropiaţilor săi şi cu care, alături de dosarele SRI cu care a plecat de la Cotroceni, să şantajeze şi să ameninţe, aşa cum se vede din ce în ce mai des în spaţiul public''.

În opinia lui Tăriceanu, ''dacă analizăm antecedentele, persoanele care conduc azi PNL şi PMP şi mentalitatea lor, o alianţă dintre aceste două partide este aproape naturală''. ''Separarea dintre Băsescu şi Blaga, dintre Băsescu şi pdl-iştii care controlează azi PNL s-a produs datorită lui Elena Udrea şi nicidecum din motive doctrinare. De aceea, cred că PNL nu este un partid izolat, aşa cum afirmă unii, ci are în Traian Băsescu un potenţial aliat cu care împărtăşeşte aceeaşi mentalitate în privinţa democraţiei şi a statului de drept'', conchide copreşedintele ALDE.

''Băsescu are defectele lui, dar nu poţi să spui că este prost. E erodat, are experienţă, este foarte mobil intelectual, are multe calităţi pentru politică. Are şi foarte multe defecte. El este un tip redutabil în politică, are priză, are încredere'', declara Tăriceanu la finalul lunii iulie despre adversarul său tradiţional. Liderul PMP, pe de altă parte, i-a luat apărarea copreşedintelui ALDE în ceea ce priveşte o eventuală implicare a sa în cazul dosarului de mită a lui Bogdan Olteanu. Băsescu a afirmat că nu crede că liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a luat mită un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vântu, afirmând că este posibil ''să fi fost o sponsorizare pentru partid", ceea ce este "altceva'' şi că fostul premier este un om cu bani care nu ar condiţiona numirile de oferirea de foloase materiale.

Totodată, Tăriceanu i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să verifice informaţiile prezentate anterior de Traian Băsescu pe tema ''statului mafiot'', subiectul preferat a liderilor PMP şi ALDE.

Pe fondul specualţiilor privind o alianţă PSD-ALDE-PMP la Capitală, dar şi a celor privind negocieri PSD-PNL şi ALDE-PMP, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi-a exprimat duminică seara sprijinul pentru copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, susţinând că parteneriatul PSD-ALDE rămâne valabil ''indiferent ce se va întâmpla''.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici