Copycat? Mai mult de zece măsuri din programul de relansare economică al PNL seamănă cu cele propuse anterior de PSD

  • Guvernul Orban (PNL) a propus astăzi un program amplu de relansare economică în valoare de 100 de miliarde de euro pe 10 ani
  • Liderii PSD acuză PNL de plagierea unor măsuri din propunerile lor anterioare
  • Înfiinţarea Băncii Naţionale de Investiţii, voucherele pentru vârstnici şi elevi sau celebrul IMM Invest, printre măsurile regăsite în propunerile ambelor partide
Urmărește
2951 afișări
Imaginea articolului Copycat? Mai mult de zece măsuri din programul de relansare economică al PNL seamănă cu cele propuse anterior de PSD
Premierul Ludovic Orban şi preşedintele Klaus Iohannis vor prezenta în această seară planul de relansare economică a României, un document promis încă din luna mai. Guvernul PNL a realizat un rezumat al acestui plan de redresare a economiei după criza Covid-19, în care a menţionat ca, în următorii zece ani, măsurile propuse vor necesita investiţii de 100 de miliarde de euro. Printre cele mai ambiţioase propuneri se numără construcţia a 3.000 de kilometri de autostradă, modernizarea a 2.500 de şcoli şi construcţia a 40 de campusuri şcolare.
 
Tot astăzi, PSD a transmis un document prin care compară măsurile propuse de PSD anterior cu măsurile noi ale PNL şi acuză Guvernul Orban de plagiat. Înfiinţarea Băncii Naţionale de Investiţii, voucherele pentru vârstnici şi elevi sau celebrul program de credite garantate de stat IMM Invest sunt printre măsurile regăsite în propunerile ambelor partide.
 
Citiţi aici documentul cu cele peste zece măsuri similare ale PNL – PSD
 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici