- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (14.11.2018, 21:22)
- Ana Petrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Corina Creţu, despre rezoluţia din Parlamentul European şi raportul MCV: Cred că România trebuie să înveţe din aceste lecţii/ Ce spune despre o eventuală demisie din PSD
Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a declarat, într-un interviu pentru România Tv, despre rezoluţia din PE şi raportul MCV, că România trebuie să înveţe din aceste lecţii, iar partidele din ţara noastră nu trebuie să pună în cheie complotistă faptul că cineva ne vrea răul.
Urmărește
5655 afișări
Corina Creţu, despre rezoluţia din Parlamentul European şi raportul MCV: Cred că România trebuie să înveţe din aceste lecţii/ Ce spune despre o eventuală demisie din PSD
"Din păcate, nu e o săptămână uşoară pentru România. În primul rând PE a adoptat această rezoluţie privind statul de drept în România şi în aceeaşi zi a venit şi raportul MCV din partea CE. Eu cred că România trebuie să înveţe din aceste lecţii. Nu cred că cineva ăşi doreşte răul României. Reuşita fiecărei ţări e reuşita europei în general. Pe de altă parte, s-a politzat foarte mult, s-a creat impresia că singura preocupare e pentru justiţie. Eu nu sunt comisar pe justiţie. Dl Timmermans a făcut o conferinţă de presă a spus că evoluţiile pozitive din 2017 sunt puse sub semnul întrebării şi că au fost adăugat încă 8 recomandări, faţă de 2017. Aş vrea ca partidele politce din România să privească cu înţelepciune şi să pună în cheie complotistă faptul că cineva ne vrea răul. Eu cred că trebuie să înţelegem că viitorul copiilor noştri depinde ceea ce facem în viaţa de zi cu zi", a afirmat Corina Creţu, într-un interviu acordat postului România Tv.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
În România, adoptarea legilor justiţiei şi presiunile asupra independenţei sistemului judiciar, în special asupra DNA, au generat dubii privind ireversibilitatea progreselor înregistrate de ţara noastră, a anunţat Comisia Europeană, recomandând în MCV suspendarea procedurilor în cazul procurorilor de rang înalt.
Parlamentul European a adoptat, marţi, proiectul de rezoluţie prin care exprimă preocupare privind modificarea legislaţiei penale şi judiciare în România. Textul rezoluţiei semnalează îngrijorarea PE privind modificarea legislaţiei penale şi judiciare, avertizând că există riscul subminării independenţei justiţiei şi a acţiunilor anticorupţie.
Creţu, întrebată dacă i s-a propus să fie premier: Nu, şi îmi doresc să lucrez ca şi comisar
Corina Creţu a afirmat, într-un interviu acordat miercuri România Tv, că nu i s-a propus să fie premier şi că această funcţie nu intră în calculele ei de viitor, aceasta dorindu-şi să continue să fie comisar european.
"Nu, şi îmi doresc să lucrez ca şi comisar. Nu, nu intră în niciun caz în calculele mele de viitor. Eu le mulţumesc tuturor care mă consideră capabilă de acest lucru. În primul rând, vreau să îi mulţumesc mult dl Victor Ponta. Nu intră în calculele mele să fiu prim-ministru. Vreau să îi urez succes. Dar pe de altă parte am văzut că şi domnul Băsescu a vehiculat numele meu. Eu am o altă treabă importantă pentru România. Ştiţi bine că nu a agreat numirea mea. Eu am această responsabilitate faţă de România şi faţă de români, nu faţă de Guvern, nui faţă de partide", a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, într-un interviu acordat postului România Tv.
Aceasta a transmis un mesaj pentru Guvern, în contextul tensiunilor care au apărut în ultima perioadă între comisarul european şi Executiv, precizând că vrea să reia discuţiile "cu cifrele pe masă".
"Vreau să dau un mesaj pentru Guvern, haideţi să reluăm discuţiile cu cifrele pe masă. Haideţi să vedem de ce investiţiile prin fonduri nerambursabile nu ar fi mai bune decât cele prin parteneriat-privat. O ţară trebuie să-şi epuizeze aceste resurse care vin gratuit şi apoi să meargă cu altele sau să meargă în paralel cu parteneriatele public-private", a completat Creţu.
Întrebată de ce crede că a fost atacată de unii colegi de partid, Corina Creţu a răspuns: "Nu ştiu, poate sunt nişte calcule politice. Nu îmi dau seama. Am fost foarte afectată. Am fost numită trădătoare de ţară şi aşa mai departe. Pe mine mă interesează ca aceste proiecte să se realizeze. Vreau să ne aşezăm la masă şi să discutăm exact".
Fostul prim-ministru Victor Ponta a înaintat în mai multe rânduri numele Corinei Creţu pentru funcţia de premier, de la 1 ianuarie 2019, când România va prelua preşedinţia Consiliului UE.
Creţu, întrebată dacă îl mai dă în judecată pe Ştefănescu:Am avut o reacţie emoţională. Mă voi gândi
Comisarul european Corina Creţu a declarat, într-un interviu acordat România Tv, că a avut o reacţie emoţională când a spus că îl dă în judecată pe secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, şi se va gândi după încheierea mandatului dacă îl va chema în instanţă pe acesta.
Chestionată, înr-un interviu acordat România Tv, dacă îl iartă pe Codrin Ştefănescu sau îl va da în judecată, Corina Creţu a răspuns: "Eu am fost foarte surprinsă şi am avut o reacţie foarte emoţională. Acuzaţiile sunt foarte grave, atâta timp cât am ajutat România, avem scrisori, documente care dovedesc. Într-adevăr am avut această reacţie emoţională pe care regret că am făcut-o public. Mă voi gândi după încheierea mandatului, pentru că nu e momentul să pierd timpul şi energia cu lucruri pentru orgoliu personal. Dar suntem oameni cu toţii".
Întrebarea vine în contextul în care la începutul acestei luni, comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a anunţat, într-o postare pe Facebook, că va „merge până la capăt, cu un proces” în care PSD sau Codrin Ştefănescu să demonstreze acuzaţiile care i-au fost aduse despre trădarea intereselor naţionale ale României.
"De această dată, voi merge până la capăt, cu un proces în care partidul sau domnul Ştefănescu să îmi demonstreze, mie şi opiniei publice, cum trădez interesele naţionale ale României", a precizat Creţu într-o postare pe Facebook pe care ulterior a şters-o de pe reţeaua de socializare.
În replică, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, pe 3 noiembrie, la un post TV, că nici el şi nici partidul nu-şi vor schimba opinia cu privire la Corina Creţu.
„Îi transmit doamnei comisar european Corina Creţu că dacă vrea să transferăm chestia asta în instantă este ok, este forte bine. I-am cerut să nu uite că a ajuns acolo pe listele PSD şi că trebuie să fie tot timpul româncă. Sunt anumite proiecte pe care, în calitate de comisar european, trebuie să le discute strict la Guvern. Dacă Guvernul, prin miniştrii de resort, decide că este mult mai oportun şi mult mai adecvat pentru România, pentru costurile noastre, să facem un proiect în parteneriat public-privat, decât în sistemul pe care l-a negociat Guvernul Cioloş cu cei de la Bruxelles, atunci evident că eu, ca secretar general adjunct al partidului, cred în Guvernul meu. Vrea în instanţă, mergem în instanţă, fără niciun fel de problemă”, a declarat Codrin Ştefănescu, într-o intervenţie telefonică, sâmbătă la Antena 3.
Creţu, despre relaţia cu Iohannis: Nu se poate numi o relaţie specială. Este una de respect
Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a afirmat, într-un interviu acordat România Tv, că relaţia pe care o are cu preşedintele Klaus Iohannis este una de respect, o relaţie pe care o are şi faţă de premierul Viorica Dăncilă.
"Eu respect pe toată lumea, pe prim-ministrul propus de Parlament, pe preşedinte. Am o relaţie în sensul că am participat la două-trei evenimente. Lucrăm cu domnul Leonard Orban (consilier prezidenţial pe departamentul Afaceri Europene - n.r.) şi cu oameni din Guvernul României. Nu se poate numi o relaţie specială. Din punctul meu de vedere este o relaţie, ci una instituţională, de respect", a explicat Corina Creţu, într-un interviu acordat postului România Tv.
Comisarul european a precizat că în orice ţară se duce solicită să se vadă cu preşedintele statului respectiv şi că atunci când se întâlneşte cu Klaus Iohannis nu trebuie să apară un război pentru că şeful statului român e în dispută cu PSD.
"Din acest punct de vedere nu fac rabat în nicio ţară. Solicit să mă văd cu preşedintele ţării. Dacă mă întâlnesc cu Preşedintele României nu trebuie să fie un război pentru că e în dispută cu partidul de la putere. Nu e problema mea ca şi comisar european. Eu lucrez cu miniştrii. Noi avem nevoie de relaţii instituţionale, de lucruri pe hârtie", a completat Creţu.
Creţu, chestionată dacă vrea să fie europarlamentar: Nu ştii niciodată ce îţi rezervă viaţa
Comisarul european Corina Creţu a declarat, într-un interviu acordat România Tv, că şi-a propus să se gândească serios, anul viitor, dacă vrea să fie europarlamentar, precizând că după 11 ani la Bruxelles ar fi logic să continue şi "nu ştii niciodată ce îţi rezervă viaţa".
Întrebată, într-un interviu acordat România TV, dacă doreşte să redevină europarlamentar, Corina Creţu a răspuns: "Eu mi-am propus să mă gândesc la acest lucru foarte serios începînd de anul viitor, pentru că mi-am dat seama că îmi consum prea multă energie, cu durere, că sunt atacată, s-au depăşit anumite limite de către unii oameni, dar am un mare respect pentru acest partid. După 11 ani la Bruxelles ar fi logic să continui. Dar nu ştii niciodată ce îţi rezervă viaţa. Voi reveni anul viitor şi voi spune".
Chestionată dacă mai crede în PSD, comisarul european pentru politică regională a replicat: "Am multe îngrijorări şi refuz să mă gândesc, mă gândesc la ceea ce am de făcut în acest moment. Voi decide dacă voi candida ca şi comisar european. Nu e obligatoriu să candidez".
Aceasta a adăugat că nu i s-a propus să fie europarlamentar, precizând că nu a fost făcută de către PSD comisar european.
"Nu, nu mi s-a propus (să fiu europarlamentar – n.r.). Acest lucru că am fost făcută de partid comisar european. Hai să fim foarte serioşi. A fost o înţelegere între dl Ponta şi dl Juncker", a explicat Creţu.
Creţu, despre o demisie din PSD: Nu mă gândesc decât la a-mi îndeplini mandatul
Corina Creţu a declarat, într-un interviu pentru România Tv, despre o posibilă demisie din PSD, că nu se gândesc decât la a îşi duce la bun sfârşit mandatul de comisar european. Aceasta a precizat că cea mai tensionată relaţie pe care o are în prezent este cu propriul Guvern.
"Am crescut în PSD. 30 de ani din viaţa mea am muncit cu mii de colegi şi colege pentru câştigarea alegerilor din '90 încoace şi acestor colegi şi colege vreau să le spun foarte clar că eu sunt un om de stânga, ataşat valorilor sociale. Mi se pare trist faptul că nu există argumente prin care să fiu atacată", a afirmat Corina Creţu, într-un interviu acordat România Tv.
Întrebată despre o eventuală demisie din PSD, comisarul european pentru politică regională a răspuns: "Nu, nu mă gândesc la ora actuală decât la a-mi îndeplini mandatul".
Aceasta a adăugat că cea mai tensionată relaţie pe care o are în prezent este cu Guvernul, precizând că este un lucru trist, însă nu are ce să îşi reproşeze în acest sens.
"Din păcate, cea mai tensionată relaţie pe care o am acum este cu propriul Guvern. Este trist, dar pe de altă parte nu am ce să-mi reproşez. Am spus care sunt riscurile de pierduri şi că trebuie accelerată implementarea proiectele pe teren pentru această perioadă, că trebuie să ne batem pentru un buget mai nou. Prima iniţiativă pe care am avut-o ca şi comisar european a fost acel task-force pentru o mai bună implementare. Am preluat mandatul de comisar european cu 48% pentru perioada 2007-2013", a explicat Corina Creţu.
Pe de altă parte, aceasta a transmis un mesaj pentru Guvern, punctând că vrea să reia discuţiile "cu cifrele pe masă".
Declaraţiile Corinei Creţu vin în contextul în care au existat mai multe critici din PSD şi din partea Guvernului, respectiv a lui Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă. Acesta a spus că că e mai avantajos ca unele proiecte să fie făcute în parteneriat-public privat în România, în condiţiile în care, potrivit BEI, studiile de fezabilitate pentru spitalele regionale ar valora 120 milioane de euro.
Şi secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a susţinut că Creţu ar trăda interesele naţionale şi nu ar trebui să uite că a ajuns în funcţii pe listele PSD.
De asemenea, liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, i-a transmis Corinei Creţu trebuie să se decidă dacă este comisarul UE sau al PNL, solicitându-i acesteia să spună dacă politica de absorbţie a fondurilor se face cu Guvernul sau "doar cu unii primari PDL, la cafea şi recepţii scumpe".
Citeşte şi: Tomac, despre dezbaterea pe votul electronic: O discuţie utilă în perspectiva unei iniţiative
Citeşte şi: Liderul deputaţilor PSD, după demisiile din partid: Majoritatea parlamentară rămâne PSD-ALDE
Citeşte şi: USR, plângere la Camera Deputaţilor pe numele lui Florin Iordache, după gestul obscen din plen
Citeşte şi: Deputat PNL: Gestul lui Iordache, la fel de obscen ca atitudinea PSD la avertismentele internaţionaţionale
Citeşte şi: Liderii Opoziţiei s-au întâlnit pentru a stabili strategia depunerii unei moţiunii de cenzură împotriva Guvernului
Citeşte şi: Precizări din partea Ambasadei Finlandei: A fost clar că România preia responsabilitatea Preşedinţiei Consiliului UE
Citește pe alephnews.ro: Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Postul CRĂCIUNULUI 2018. Postul Crăciunului, de 40 de zile, începe miercuri. Ce este permis şi ce este interzis
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe