Corlăţean: E important ca misiunea ONU să finalizeze cât mai rapid investigaţiile din Siria

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că este important ca investigaţia misiunii ONU privind folosirea de arme chimice în Siria să fie finalizată cât mai rapid şi fără impedimente, iar în aşteptarea rezultatelor acestora România se va consulta cu partenerii europeni şi euroatlantici.

Urmărește
115 afișări
Imaginea articolului Corlăţean: E important ca misiunea ONU să finalizeze cât mai rapid investigaţiile din Siria

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

"Suntem profund îngrijoraţi de deteriorarea accentuată a situaţiei din Siria. Atacuri precum cele din ultima perioadă, în special cele despre care există informaţii privind utilizarea armelor chimice şi care au produs un număr important de victime în rândul populaţiei civile, nu pot fi justificate. Le condamnăm cu fermitate. Folosirea de arme chimice este complet inacceptabilă. Este important de aceea ca misiunea ONU aflată pe teren să poată finaliza cât mai rapid şi fără niciun fel de impedimente investigaţiile necesare", a afirmat Corlăţean marţi, la Reuniunea Anuală a diplomaţiei române.

El a subliniat că misiunea ONU este de natură să furnizeze "o analiză obiectivă bazată pe probe clare" privind utilizarea armelor chimice.

"Ne aşteptăm ca experţii ONU să beneficieze de deplina cooperare la faţa locului. Profesionalismul, expertiza şi statutul neutru al acestora sunt de natură să furnizeze întregii comunităţi internaţionale o analiză obiectivă bazată pe probe clare privind posibilitatea ca în Siria să se fi făcut uz de armament chimic", a spus Corlăţean.

De asemenea, ministrul de Externe a evidenţiat că, în aşteptarea rezultatelor anchetei ONU, România va continua consultările cu partenerii europeni şi euroatlantici şi împărtăşeşte mesajul Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă al UE, Catherine Ashton, privind sprijinirea demersurilor diplomatice care să pună capăt crizei siriene.

"În aşteptarea rezultatelor cât mai rapide ale anchetei ONU şi a dezbaterilor din forurile abilitate, şi am în vedere Naţiunile Unite în primul rând, România va continua consultările constante cu partenerii noştri europeni şi euroatlantici. Împărtăşim pe deplin mesajul anterior al Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă al UE, Catherine Ashton, referitor la necesitatea de sprijinire a demersurilor diplomatice pentru identificarea acţiunilor menite să pună urgent capăt actualei crize siriene", a menţionat Corlăţean.

Totodată, el a reiterat că România condamnă cu fermitate acţiunile care încalcă flagrant dreptul internaţional şi drepturile omului.

"Asemenea partenerilor noştri internaţionali, România condamnă cu fermitate orice acţiuni care încalcă flagrant dreptul internaţional şi drepturile fundamentale ale omului şi considerăm că nu este loc pentru impunitate în astfel de cazuri", a arătat şeful diplomaiei.

El a menţionat că MAE face tot ce îi stă în putinţă pentru a acorda sprijin cetăţenilor români care se mai află în Siria.

"În acelaşi timp, suntem cu atât mai îngrijoraţi cu cât în Siria, după cum se cunoaşte, se află în continuare un număr important de cetăţeni români. MAE urmăreşte în permanenţă evoluţiile care pot avea repercusiuni asupra siguranţei comunităţii româneşti şi face tot ce îi stă în putinţă, împreună cu alte instituţii ale statului, pentru acordarea de sprijin şi protecţie consulară", a mai afirmat Corlăţean.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, referitor la susţinerea de către ţara noastră a unei intervenţii în Siria a unei coaliţii internaţionale fără acordul ONU, că România se va poziţiona în acest sens după ce va afla rezultatul inspecţiei ONU privind utilizarea armelor chimice împotriva civililor

"Noi ne vom poziţiona după ce vom afla rezultatul inspecţiei ONU. Sigur că nici noi nu putem accepta utilizarea gazelor toxice împotriva oricărei părţi, de orice parte", a afirmat Băsescu, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

Ministerul român de Externe a informat luni că a luat act cu profundă îngrijorare de atacurile recente din zona Damascului, soldate cu sute de victime în rândul civililor, şi condamnă ferm orice posibilă utilizare de arme chimice de către oricare dintre părţile la conflictul din Siria.

"Ministerul Afacerilor Externe a luat act cu profundă îngrijorare de atacurile care au avut loc recent în zona metropolitană a Damascului şi care s-au soldat cu sute de victime, inclusiv copii, în rândurile populaţiei civile. Autorităţile române condamnă ferm orice atac asupra populaţiei civile în cadrul conflictului sirian. În conformitate cu legislaţia şi cutumele internaţionale, bombardamentele nediscriminatorii asupra non-combatanţilor trebuie evitate", subliniază MAE român, într-un comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

De asemenea, "MAE condamnă ferm orice posibilă utilizare de arme chimice, de către oricare dintre părţile la conflictul din Siria".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici