- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (08.08.2012, 14:04)
- Departamentul Politic , Adelina Dragomir ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Corlăţean îi cere lui Zegrean să confirme autenticitatea documentului privind presiuni la adresa Curţii Constituţionale
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, i-a adresat o scrisoare preşedintelui CC, Augustin Zegrean, în care îi cere să confirme autenticitatea documentului pe care acesta l-ar fi transmis unor oficiali europeni, inclusiv preşedintelui Comisiei de la Veneţia, privind presiuni la adresa unor membri CC.
Urmărește
2578 afișări
Augustin Zegrean (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, i-a adresat, miercuri, o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, în care spune că a luat cunoştinţă "cu preocupare" de elementele cuprinse în declaraţia de marţi a preşedintelui Comisiei de la Veneţia.
"Am onoarea să mă adresez dumneavoastră, cu deplin respect pentru independenţa Curţii Constituţionale a României, pentru a vă informa că am luat cunoştinţă, cu preocupare, de elementele cuprinse în declaraţia preşedintelui Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a Consiliului Europei, dl Gianni Buquicchio, din 7 august 2012. Conform textului acestei declaraţii publice, reacţia preşedintelui Buquicchio a fost determinată de primirea, în cursul zilei precedente, a unor informaţii suplimentare din partea Curţii despre – citez din declaraţia menţionată – "presiuni continue şi ameninţări la adresa unor judecători" ai Curţii", menţionează Corlăţean.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXIT POLL 21:00 Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Marcel Ciolacu – 24,1%, Elena Lasconi 19,6%, George Simion 13,8%
-
Rezultate parţiale după numărarea voturilor din aproape 70% dintre secţiile de votare. Ciolacu pe unu, Georgescu pe doi, Simion pe trei. Lasconi pe 4, dar aşteptă marile oraşe
-
Alegeri prezidenţiale. Noi rezultate EXIT-POLL. Ciolacu scade, Lasconi şi Georgescu cresc
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
El precizează că, în conformitate cu competenţele sale legale, MAE realizează politica externă a statului român în concordanţă cu interesele naţionale şi cu statutul României de membru în structurile europene şi euroatlantice, printre atribuţiile sale principale numărându-se "asigurarea, prin acţiunile de politică externă, a consolidării statului de drept şi a structurilor democratice din societatea românească, precum şi proiectarea unei imagini reale a României în lume".
"Sunt încredinţat că veţi fi de acord cu faptul că afirmaţii grave de tipul celor citate în declaraţia preşedintelui Comisiei de la Veneţia, care au determinat această luare publică de poziţie din 7 august 2012, prezintă riscul afectării de o manieră serioasă a imaginii României, ca stat de drept şi democratic", continuă Corlăţean.
Citeşte şi:
Comisia de la Veneţia face apel la autorităţile române să se abţină de la presiuni asupra Curţii Constituţionale
Ministrul de Externe notează că, în "aplicarea strictă" a acestor atribuţii legale, MAE a reacţionat "prompt" în urma declaraţiei preşedintelui Buquicchio, arătând public că împărtăşeşte pe deplin poziţia exprimată de acesta, potrivit căreia orice presiune asupra oricărei instanţe, fie ea constituţională sau ordinară, în scopul influenţării deciziilor sale sau în orice alt scop, este "absolut inadmisibilă".
De asemenea, Corlăţean menţionează că MAE a arătat că autorităţile guvernamentale române nu fac şi nu vor face niciun fel de excepţie de la respectarea cu stricteţe a principiului constituţional fundamental al statului de drept care este independenţa justiţiei sau a contenciosului constituţional, "fiind extrem de important - aşa cum arată şi Preşedintele Comisiei de la Veneţia în declaraţia sa - ca nicio presiune politică să nu fie exercitată asupra judecătorilor".
El adaugă în scrisoare că, de altfel, premierul Victor Ponta a subliniat în mod repetat că Guvernul român va respecta întocmai deciziile Curţii Constituţionale şi a lansat la data de 31 iulie un apel public către toate părţile politice implicate în actualul conflict politic generat de procedura de suspendare a preşedintelui României să se abţină de la orice formă de presiune la adresa Curţii Constituţionale sau la adresa unor judecători ai acestei instituţii.
"În acest context, am luat notă cu regret de declaraţia din data de 4 august 2012 a preşedintelui suspendat al României, dl. Traian Băsescu, potrivit căreia solicitarea Curţii Constituţionale privind actualizarea listelor electorale după referendum «este ilegală», ceea ce, în opinia mea, poate fi considerată o clară formă de presiune la adresa independenţei Curţii", se arată în scrisoarea lui Corlăţean.
Ministrul de Externe mai arată că a subliniat totodată, în luarea de poziţie de marţi a MAE că, "în cazul, absolut regretabil, al unor ameninţări împotriva integrităţii judecătorilor, vor fi aplicate în modul cel mai strict şi ferm prevederile legale corespunzătoare, în acest scop fiind esenţial ca acestea să fie aduse imediat la cunoştinţa autorităţilor de resort".
"În egală măsură, am reamintit faptul că, în cazul ameninţărilor la care a fost supusă doamna judecător al Curţii Constituţionale Aspazia Cojocaru, autorităţile competente ale statului au declanşat prompt procedurile penale corespunzătoare şi am exprimat speranţa că acestea se vor finaliza în cel mai scurt timp, iar făptuitorii vor suferi rigorile legii", aminteşte el.
Citeşte şi:
Viviane Reding s-a alăturat Comisiei de la Veneţia pentru a denunţa presiunile asupra Curţii Constituţionale
"Faţă de toate aceste elemente şi observând şi faptul că în cursul zilei de ieri a apărut în spaţiul public un document care vă este atribuit şi care ar fi fost adresat unor înalţi oficiali ai Consiliului Europei şi ai Uniunii Europene, inclusiv preşedintelui Comisiei de la Veneţia şi care ar fi stat la baza declaraţiei acestuia din 7 august 2012, vă adresez respectoasa rugăminte de a ne confirma autenticitatea acestui document şi a informaţiilor incluse în acesta. În egală măsură, în cazul în care răspunsul dumneavoastră este pozitiv, având în vedere gravitatea deosebită a acuzaţiilor privind ameninţările la adresa unui judecător al Curţii şi a familiei acestuia, apreciez că este imperios necesar ca toate informaţiile relevante, conexe acestei situaţii regretabile să fie neîntârziat aduse la cunoştinţa autorităţilor române competente, pentru ca acestea să fie în măsură să ia, de urgenţă, măsurile legale care se impun", îi scrie Corlăţean lui Zegrean.
Ministrul Titus Corlăţean mai spune, în finalul scrisorii, că răspunsul "prompt" al preşedintelui CC este necesar pentru realizarea competenţelor legale de reprezentare externă a României.
Preşedintele Comisiei de la Veneţia a făcut, marţi, apel la autorităţi şi la partidele politice din România să respecte pe deplin independenţa Curţii Constituţionale şi să se abţină de la presiuni, precizând că în urmă cu o zi a primit noi informaţii de la CC în legătură cu acest subiect.
"Fac apel la autorităţile statului şi la partidele politice din România să respecte pe deplin independenţa Curţii Constituţionale şi să se abţină de la exercitarea de presiuni. În ceea ce priveşte ameninţările la adresa unor judecători, sper că autorităţile române îi vor proteja pe judecătorii vizaţi şi familiile lor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a-i aduce pe autorii acestor ameninţări în faţa justiţiei", afirmă Gianni Buquicchio, într-o declaraţie în care menţionează că luni a primit informaţii suplimentare din partea Curţii legate de continuarea presiunilor şi de ameninţări la adresa unor judecători.
Este un principiu al statului de drept că presiunea asupra oricărei instanţe, fie ea constituţională sau comună, pentru a-i influenţa deciziile, este inadmisibilă consideră preşedintele Comisiei de la Veneţia.
El aminteşte că, în ultimii ani, Comisia de la Veneţia a trebuit să intervină uneori pentru a proteja independenţa unei curţi constituţionale într-o democraţie tânără.
"Este surprinzător pentru mine, şi chiar şocant, că, pentru a doua oară într-un interval scurt de timp, curtea constituţională a unui stat membru al Consiliului Europei şi al Uniunii Europene se simte obligată să apeleze la Comisia de la Veneţia pentru a-i proteja independenţa", afirmă Buquicchio, amintind că în 4 iulie a făcut o declaraţie în care îşi exprima îngrijorarea faţă de presiunile şi încercările de subminare a independenţei CC.
MAE a luat notă cu preocupare de elementele din declaraţia preşedintelui Comisiei de la Veneţia privind CC, menţionând că Reprezentanţa României la Strasbourg a contactat de urgenţă secretariatul Comisiei pentru comunicarea exactă a informaţiilor ce au determinat declaraţia lui Gianni Buquicchio.
"MAE a luat notă cu preocupare de elementele cuprinse în declaraţia Preşedintelui Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a Consiliului Europei, dl Gianni Buquicchio, din 7 august 2012. MAE împărtăşeşte pe deplin poziţia exprimată de Preşedintele Comisiei de la Veneţia, potrivit căreia orice presiune asupra oricărei instanţe, fie ea constituţională sau ordinară, în scopul influenţării deciziilor sale sau în orice alt scop, este absolut inadmisibilă", se arată într-un comunicat al MAE remis, marţi seară, MEDIAFAX.
Citește pe alephnews.ro: EXIT POLL Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Marcel Ciolacu – 25%, Elena Lasconi 18%, Călin Georgescu 16%, George Simion 15%
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Mihai Voicu: Zegrean trimite scrisori din concediu, de la mare, le spune europenilor că aici e nenorocire
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e pe locul 2 acum
CANCAN.RO
De nerecunoscut! Cum a ajuns să arate Maria Sharapova, la 5 ani de la retragerea din tenis GALERIE FOTO
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:48
-
astăzi, 22:48
BREAKING NEWS Alegeri prezidenţiale. Noi rezultate EXIT-POLL. Ciolacu scade, Lasconi şi Georgescu cresc